Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a declarat luni că, în ceea ce priveşte comunitatea LGBT, trebuie găsită formula legală prin care parteneriatul civil să fie legiferat.

"În ceea ce priveşte comunitatea LGBT, trebuie găsită formula legală prin care parteneriatul civil să fie legiferat. De asemenea, trebuie legiferată clar situaţia familiilor monoparentale. Trebuie o discuţie serioasă pentru a acoperi toate zonele. Dar una nu exclude pe alta", a declarat Dragnea, la finalul BPN al PSD.

 


Întrebat dacă partidul lucrează la un proiect de lege în acest sens, el a răspuns afirmativ.

"Da. Deja lucrează chiar cu asociaţii din acea zonă. Se lucrează, au fost întâlniri cu asociaţii, cu ONG-uri din acea zonă. Nu a venit până acum la partid un proiect de genul ăsta, dar s-au deschis discuţiile şi contactele cu aceste ONG-uri şi le consider foarte bune", a afirmat Dragnea.

Chestionat dacă data de 26 mai se confirmă pentru organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei privind familia, aşa cum "a ajuns în teritoriu", preşedintele PSD a arătat că această dată nu este una oficială. "Nu ştiu unde a ajuns, nu e oficială. Exista o dorinţă mare de a veni la Bucureşti", a adăugat Dragnea.

Referitor la organizarea unui miting pe tema familiei tradiţionale, Dragnea a spus că legea referendumului nu este promulgată, astfel că nu se poate discuta de un calendar de acţiuni pentru că nu există "momentul zero" - momentul de referinţă".

"Şi atunci când o să avem legea promulgată şi publicată o să ne întâlnim şi o să discutăm ceva foarte concret. Discuţia a rămas, avem doar problema datei", a menţionat liderul PSD. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.