Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că fiecare trebuie să înţeleagă faptul că statul de drept nu este o simplă formalitate.

"Cred cu tărie în democraţie şi în statul de drept. Este foarte important, pentru fiecare dintre noi, să înţelegem că statul de drept nu este o simplă formalitate, ci este o stare de spirit. El constă în justiţia bazată pe recunoaşterea şi deplina acceptare a valorii supreme a drepturilor omului, a instituţiilor puternice şi a toleranţei zero faţă de corupţie", a arătat şeful statului, la conferinţa "Sustainable Development of the Danube Region and Interconnection between Regions", organizată la Kaneff Center - Universitatea "Angel Kanchev".

Preşedintele Iohannis a subliniat că studenţii sunt "adevărata speranţă pentru un viitor corect şi prosper, într-o Europă care se confruntă cu multiple provocări".

 


"Sunt ferm convins că valorile reprezintă baza pentru arhitectura europeană. Ştiu că valorile pot fi supuse astăzi la numeroase provocări. De aceea, perspectiva tinerei generaţii într-o Europă bazată pe valori este crucială pentru viitorul pe care îl construim împreună. Totuşi, ceea ce este important în contextul actual este cum să folosim şi cum să implementăm aceste valori. Convingerea mea este că ele ar trebui să fie un ghid pentru conduita fiecăruia dintre noi, un ghid autentic pentru toţi cetăţenii", a menţionat el.

Şeful statului a arătat că Uniunea Europeană trebuie să devină mai puternică.

"Ne dorim să obţinem o Uniune mai puternică, unde decalajele în ceea ce priveşte dezvoltarea economică în diferite zone sau în diferite state membre să se reducă constant. Ne dorim, de asemenea, o Uniune mai coerentă, în care provocările specifice şi nevoile tuturor statelor membre sunt luate în considerare şi tratate corespunzător, în beneficiul întregii Uniuni", a afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, în prezent, Europa se află la răscruce, confruntându-se cu crize interne şi externe de o complexitate şi o intensitate fără precedent.

"Istoria construcţiei UE ne-a arătat în mod repetat că forţa noastră stă în unitate, solidaritate, coeziune şi într-o viziune a viitorului ambiţioasă şi inovatoare. Aceste principii şi valori călăuzitoare stau la baza proiectului european. România crede că ele trebuie să rămână baza dezvoltării sale viitoare, în beneficiul nostru comun", a spus şeful statului, indicând faptul că UE rămâne un proiect indispensabil.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai arătat că a discutat cu omologii săi din Bulgaria şi Austria - Rumen Radev şi Alexander Van der Bellen -, despre preşedinţia Uniunii Europene.

"Am discutat despre nevoia de a conlucra pentru a asigura continuitatea actualei preşedinţii bulgare a Consiliului Uniunii Europene cu cele care urmează, a Austriei şi a României, pentru a promova un puternic mesaj de susţinere pentru o Uniune bazată pe unitate, convergenţă, solidaritate, tratament egal al statelor membre. O astfel de declaraţie ar trebui susţinută la Sibiu, anul viitor", a adăugat şeful statului.

La conferinţa "Sustainable Development of the Danube Region and Interconnection between Regions" au participat şi preşedinţii Bulgariei şi Austriei. AGERPRES/(A - editor: Georgiana Tănăsescu, i
magine: Marian Vlăduţ, redactor video:Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.