Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Jurnaliştii trebuie lăsaţi să-şi facă treaba, iar politicul nu trebuie să se bage, a declarat vineri preşedintele Klaus Iohannis, referindu-se la situaţia de la Televiziunea publică.

"Am aflat de aceste discuţii. (...) Este foarte rău că s-a ajuns aici să se acuze unii pe alţii. Nu vreau să iau partea unuia sau altuia fiindcă nu pot să ştiu în realitate ce s-a spus acolo, însă eu cred că jurnaliştii trebuie lăsaţi să-şi facă treaba, şi ştiriştii, şi cei care realizează alte emisiuni, iar dacă vorbim de TVR cred că cel mai important mesaj pe care pot eu să-l dau este să nu se bage politicul în TVR, ci să lase specialiştii să rezolve problemele, să facă emisiuni bune", a spus Iohannis.

 


Realizatorul TV Dragoş Pătraru a criticat, joi, pe pagina sa de internet, conducerea SRTv, menţionând că doreşte să tragă "un serios semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă în televiziunea publică". El o acuza pe Doina Gradea de acţiuni de intimidare şi cenzură, postând, în acest sens, şi nişte înregistrări audio.

În replică, vineri, preşedintele - director general al SRTv, Doina Gradea, a susţinut, într-un comunicat, că materialele prezentate de Dragoş Pătraru sunt ''trunchieri ale unor înregistrări realizate nelegal'', din întrevederi sau convorbiri purtate cu acesta sau din discuţii avute în spaţii private. AGERPRES/(A - editor: Georgiana Tănăsescu, i
magine: Marian Vlăduţ, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.