COD GALBEN: 22-10-2019 ora 21 Intre 21:00 si 00:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri, referindu-se la memorandumul privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, că greşeala a fost făcută şi acum trebuie reparată.

Întrebat, la Ruse, dacă ştie ce conţine acest memorandum, şeful statului a răspuns: "Da, ştiu ce conţine. (...) Părerea mea a rămas aceeaşi: Guvernul nu trebuia să se apuce de o temă care este a preşedintelui fără să discute cu preşedintele. Greşeala a fost făcută. Ceea ce trebuie acum să facem în continuare este să o reparăm, fiindcă nu am absolut niciun interes, şi România, ca stat, nu are absolut niciun interes să îşi strice relaţiile foarte bune de prietenie, de exemplu, cu Israelul, pentru nişte politicieni care nu au înţeles care este rostul lor".

De asemenea, Iohannis a fost întrebat dacă ia în calcul să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la un conflict instituţional în acest caz.

 


"Aceste teme sunt foarte sensibile şi în momentul în care voi lua o decizie care poată fi explicată publicului o să vă spun aceste chestiuni, dar nu vreau să intru în speculaţii pe o temă atât de sensibilă", a precizat, în context, Iohannis.

El a subliniat că memorandumul este secret, motiv pentru care nu poate discuta despre conţinutul acestuia.

"Doar unii care s-au considerat puţin mai importanţi au fugit la televizor şi au povestit despre memorandum", a completat şeful statului.

Preşedintele a precizat că se poate discuta prospectiv despre o posibilă mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

"De exemplu, în Israel se discută de cel puţin 20 de ani această chestiune, în realitate se discută de mai multă vreme, însă discuţia rămâne una prospectivă atâta vreme cât condiţiile cerute de ONU, de UE nu sunt îndeplinite. Noi nu putem să facem o politică externă care se bazează pe ce? Pe o dorinţă care oricât de legitimă ar fi nu se încadrează în cerinţele dreptului internaţional. Aceste chestiuni au mai fost discutate. Ele nu se rezumă nici pe departe a interpreta în mod amatoristic Constituţia României. Sunt chestiuni extrem de complicate legate de procesul de pace din Orientul Mijlociu şi poate vă amintiţi când am discutat această chestiune cu premierul Netanyahu, care m-a sunat pe această temă, i-am spus că noi înţelegem dorinţa de a avea capitala acolo şi istoric, cultural există motivaţii puternice pentru această dorinţă, dar mutarea ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim ţine mai degrabă de finalizarea şi rezolvarea procesului de pace în zonă decât de voinţa politică a unui actor din Europa", a subliniat Klaus Iohannis, menţionând că discuţia cu premierul israelian a avut loc înainte de începerea dezbaterilor pe această temă în ţară. AGERPRES/(editor: Andreea Rotaru, i
magine: Marian Vlăduţ, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.