Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Portul Internaţional de la Turkmenbaşi a fost deschis miercuri, în cadrul unei ample ceremonii, în prezenţa preşedintelui Turkmenistanului, Gurbanguly Berdimuhamedov, acesta remarcând, într-o conferinţă conexă evenimentului, că ţara sa este în "inima" Drumului Mătăsii.

Conferinţa care a precedat ceremonia oficială de deschidere a portului, "The Great Silk Road - Towards the New Frontiers of Development", a avut loc în regiunea turistică turkmenă Avaza şi a abordat perspectivele unui nou Drum al Mătăsii.

"Credem că este momentul să ne aplecăm foarte serios şi cu mare atenţie asupra revitalizării marelui Drum al Mătăsii şi trebuie să analizăm toate posibilităţile pe care acest drum le oferă", a spus, la conferinţă, Gurbanguly Berdimuhamedov.

El a apreciat că "Marele Drum al Mătăsii nu înseamnă doar transport între zone geografice diferite", ci aspiră, de asemenea, să aducă o rezolvare la probleme politice, umanitare şi "încearcă să schimbe viziunea asupra lumii".

"Marele Drum al Mătăsii a fost creat să unească Estul şi Vestul, oameni diferiţi, de pe continente diferite, a fost construit pe conceptul respectului şi încrederii reciproce şi să faciliteze înţelegerea între ţări, deschiderea noastră", a afirmat Gurbanguly Berdimuhamedov.

În context, el a remarcat că "Turkmenistanul este în inima Marelui Drum al Mătăsii".

"Turkmenistanul se bazează pe principiul că Asia Centrală este o parte majoră şi intregrală a Marelui Drum al Mătăsii, luând în considerare diferiţii factori istorici, geopolitici, economici, această regiune continuă să aibă un rol special nu doar la nivel continental, ci şi la nivel global", a punctat preşedintele turkmen.

În acest sens, el a vorbit despre eforturile moderne de a reface acest drum istoric.

"Suntem convinşi că revitalizarea Marelui Drum a Mătăsii nu este posibilă fără Asia Centrală. Pe aceste tărâmuri, cu secole în urmă, treceau caravanele (...) obiectivul nostru este să revitalizăm acest rol al Asiei Centrale, în noi condiţii", a evidenţiat Gurbanguly Berdimuhamedov.

Preşedintele a subliniat astfel câteva dintre zonele ce vor fi conectate de noul port la Marea Caspică.

"Vorbim despre construirea unei infrastructuri complexe de transport şi tranzit cu acces la terminalele maritime din Marea Neagră, zona baltică, Asia de Sud şi de Sud şi de Sud-Est şi Orientul Apropiat. (...) Acest proiect ia în considerare că în viitor va fi conectat cu infrastructura de transport înspre Sud şi spre Est, către puteri economice precum China, India, Pakistan, ţările Pacificului de Sud", a arătat acesta la conferinţă, potrivit traducerii oficiale.

Gurbanguly Berdimuhamedov a punctat că acest port este cuprins într-un format mai larg de cooperare "care va fi un exemplu de gândire cu adevărat inovativă în economia globală, o perspectivă strategică de dezvoltare", având în vedere unicitatea localizării geografice a ţării.

Portul Internaţional Turkmenbaşi a intrat, încă de la inaugurare, în Cartea Recordurilor Guinness, cu titlurile de "cel mai mare port sub nivelul mării" şi "cea mai mare insulă artificială sub nivelul mării". Diplomele Guinness World Records au fost oferite şefului statului turkmen la conferinţa de la Avaza.

Portul de la malul Mării Caspice are 1.358.484 de metri pătraţi, iar insula artificială, creată din solul scos din locul de construcţie - 1.692.761 de metri pătraţi. Insula este habitat pentru 300 de specii de păsări migratoare.

Portul a fost construit în perioada 2014-2018, cu un buget total de peste 1,5 miliarde de dolari. Proiectul este implementat de statul turkmen şi a fost executat de către compania turcă Gap Inşaat.

Echipamentele din port au capacitatea de a procesa 12.000 de tone de oţel pe an, şantierul naval fiind capabil să construiască, anual, patru noi vapoare şi să repare până la 20 de nave. Capacitatea terminalului cargo (general) este de 4.000.000 de tone pe an.

Terminalul dedicat transportului de pasageri acoperă o capacitate de 300.000 de persoane şi 75.000 de vehicule pe an.

Portul este o alternativă de transport de marfă între China şi Europa. În prezent, arată autorităţile implicate în acest proiect, 95 % din transportul de bunuri între China şi Europa se realizează, în medie, în 45 de zile. Odată cu deschiderea portului, afirmă ei, transportul între aceleaşi regiuni va fi redus la 15 zile. AGERPRES / (A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.