Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia Europeană a mai avut previziuni de o creştere economică mai mică decât s-a dovedit, a declarat, joi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD.

El s-a referit la previziunile de joi ale Comisiei Europene (CE), care a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României, în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019, se aşteaptă la un avans de 3,9%.

 


"Eu nu vreau să intru în conflict cu Comisia Europeană (...), dar vreau să spun cu foarte mare respect că, în toţi anii precedenţi, Comisia Europeană - ăsta e şi rolul acestei instituţii, să fie foarte grijulie şi să tragă semnale de alarmă - a avut mereu previziuni şi de o creştere economică mai mică decât s-a dovedit că a fost în realitate şi un deficit mai mare decât a fost în realitate. Noi ne menţinem punctul nostru de vedere pentru că este bazat pe analize şi pe cifre serioase - că deficitul va fi anul acesta sub 3%, undeva 2,96, 2,98. Şi anul trecut erau acelaşi tip de discuţii - că deficitul va sări de 3 %, dar s-a dovedit că, în final, a fost sub 3 %", a declarat Dragnea la Parlament.

Comisia Europeană (CE) a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%.

Conform previziunilor economice de primăvară, publicate joi de Executivul comunitar, deficitul bugetar ar urma să ajungă la 3,4% din PIB în 2018, pentru ca în 2019 să se adâncească la 3,8% din PIB.

Rata inflaţiei ar urma să crească la 4,2% anul acesta şi să încetinească la 3,4% anul viitor, în timp ce rata şomajului se va situa la 4,5% în 2018 şi la 4,4% în 2019.

Deficitul de cont curent ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2018, pentru ca în 2019 să se situeze la 3,9% din PIB, în timp ce datoria va urca la 35,3% din PIB anul acesta şi la 36,4% din PIB în 2019. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Diana Dumitru, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.