Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liberalii susţin că "şefii politici" ai ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, "nu mai vor să rişte cu el în această postură" şi că nu mai există niciun dialog între acesta şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, o dovadă în acest sens fiind tergiversarea prezenţei ministrului în plenul Senatului la Ora Guvernului.

"Prin această tergiversare, Călin Popescu-Tăriceanu arată în primul rând un dezinteres profund pentru concluziile şi recomandările organismelor internaţionale care monitorizează respectarea principiilor statului de drept în ţara noastră. Iar pe de altă parte, lipsa dialogului cu Tudorel Toader pe această temă demonstrează că şefii lui politici nu sunt mulţumiţi de prestaţia sa de avocat al infractorilor din funcţia de ministru al Justiţiei şi nu mai vor să rişte cu el în această postură", afirmă liberalii, potrivit unui comunicat transmis miercuri de PNL.

Participarea ministrului Justiţiei la Ora Guvernului a fost stabilită iniţial pentru data de 3 mai, când ar fi urmat să prezinte răspunsul Guvernului la recomandările GRECO şi MCV în ceea priveşte modificările propuse la legile Justiţiei şi ultimele evoluţii ale României în lupta anticorupţie. Însă, liderii grupurilor parlamentare din Senat au revenit miercuri asupra deciziei şi au amânat convocarea lui Tudorel Toader pentru data de 9 mai, sub pretextul că acesta trebuie să fie prezent la şedinţa de guvern.

Liberalii consideră că nu este exclus ca până în data de 9 mai Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului şi "şeful politic" al ministrului Justiţiei, "să invoce un alt pretext pentru a bloca din nou audierea lui Tudorel Toader".

"Contradicţia publică dintre cei doi arată fie faptul că nu mai au nici un dialog şi că nu mai ştie stânga ce face dreapta, fie că liderul ALDE nu doreşte să rişte un alt moment politic ridicol şi penibil cu ministrul său de Justiţie", susţin liberalii, conform comunicatului citat. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.