COD GALBEN: 23-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Ilfov; COD GALBEN: 23-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala - ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m. in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 23-10-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut vineri că Parlamentul este cel care dă votul de încredere premierului şi Guvernului şi numai el poate să îl retragă, declaraţie făcută după ce şeful statului, Klaus Iohannis, a spus că îi retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă şi i-a cerut demisia.

"În ceea ce priveşte atât capacitatea de a conduce Guvernul, cât şi suportul politic necesar, singurul în măsură să dea un verdict este Parlamentul. Parlamentul asigură controlul asupra Executivului, Parlamentul dă votul de încredere premierului şi Guvernului şi numai el poate să îl retragă. Preşedintele nu are nimic de a face cu această chestiune. Cred că domnul preşedinte nu cunoaşte bine care sunt atribuţiile constituţionale ale funcţiei, pentru că ieri am auzit o afirmaţie cu totul nesusţinută de nimic şi nu vreau să folosesc epitete jignitoare, vreau să îi atrag atenţia preşedintelui că prim-ministrul niciodată nu are nevoie de mandat ca să se ducă într-o vizită externă. Viorica Dăncilă vorbeşte în numele Guvernului şi, evident, şi în numele României, nu este preşedintele singura voce care vorbeşte în numele României", a afirmat Tăriceanu la Antena 3.

Acesta a adăugat că şeful statului poate să ceară demisia premierului, aşa cum orice cetăţean nemulţumit poate să o facă, dar are aceeaşi valoare, nici mai mare, nici mai mică, având în vedere că nu are prerogative în acest sens.

Tăriceanu a arătat că Viorica Dăncilă este un premier foarte implicat şi responsabil.

"Eu am văzut că la nivelul Guvernului e o activitate foarte serioasă, am văzut în premierul Dăncilă un premier foarte implicat, foarte responsabil, niciodată dispus să ia lucrurile aşa, uşor, cu superficialitate, din contră, un om care stă, cântăreşte şi decide, se vede că are o experienţă la nivelul Parlamentului European, lucru care este un atu important. Mie mi se pare că alegerea pe care noi am făcut-o desemnând-o pe doamna Dăncilă în funcţia de prim-ministru a fost o alegere inspirată. Am toată încrederea în ea, îi acord tot sprijinul", a precizat Tăriceanu.

Liderul ALDE a considerat că preşedintele Iohannis a făcut 'o gravă eroare de apreciere' când a vorbit despre faptul că premierul Dăncilă ar fi trebuit să aibă un mandat pentru vizita oficială în Israel.

"Chiar de aseară, când am văzut declaraţiile preşedintelui cu privire la aşa-zisul mandat, am discutat cu câţiva colegi, am discutat inclusiv cu preşedintele PSD schimbând, dacă vreţi, opinii în legătură cu acest subiect şi cu toţii am fost de acord că preşedintele face o gravă eroare de apreciere când vrea să pară ceea ce, de fapt, nu este. Nu poate preşedintele să controleze prim-ministrul şi lucrurile acestea vi le spun şi cu experienţa a patru ani de mandat cu un preşedinte care nu era deloc comod, îl ştim cu toţii pe Traian Băsescu, dar nici măcar Traian Băsescu nu a îndrăznit vreodată să spună că am plecat într-o vizită externă fără mandat", a adăugat Tăriceanu.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că îi retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru, şi i-a cerut public demisia. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.