Liberalii susţin că nu există un conflict între puterile statului pe tema refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa-Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA şi, prin urmare, sesizarea Curţii Constituţionale a României (CCR) pe această temă nu ar avea motiv, a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.
"PNL consideră că nu există niciun motiv de sesizare a Curţii Constituţionale în această privinţă, nu există niciun conflict între puterile statului. (...) Credem că prin acest demers domnul Tudorel Toader se umple din nou de ridicol şi continuă cu încăpăţânare să îşi şteargă şi ultima brumă de profesionalism pe care încearcă să ne-o prezinte la nivel public. Nu există niciun conflict între puterile statului în această decizie", a spus Dancă după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a susţinut că modul în care acţionează ministrul Justiţiei poate atrage depunerea unei moţiuni simple împotriva sa.
"Este una din posibilităţi. Deocamdată a fost invitat pentru a da explicaţii la 'Ora Guvernului' în Senat", a arătat Dancă.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că sesizarea formulată după refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, va ajunge în cursul zilei de luni la CCR.
"M-am întâlnit cu doamna premier, i-am prezentat proiectul de sesizare a Curţii Constituţionale, argumentele, conţinutul acelui proiect. Domnia sa a fost de acord, l-a semnat în prezenţa mea. În cursul zilei de astăzi, sesizarea ajunge la Curtea Constituţională", a declarat Toader după întâlnirea cu prim-ministrul Viorica Dăncilă. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |