Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a negat existenţa oricăror tensiuni între el şi premierul Viorica Dăncilă şi a susţinut că astfel de informaţii, în special legate de o posibilă demisie din funcţie a şefei Guvernului, sunt menite să creeze impresia peste graniţă că în România există instabilitate, că totul este nesigur.

"Categoric nu", a spus Dragnea joi la Antena 3, întrebat dacă există tensiuni între el şi Viorica Dăncilă.

"În dimineaţa zilei de luni - că luni a apărut asta, când am deschis telefonul, şi eu şi doamna Dăncilă am citit ştirea. Sigur, ne-am întâlnit imediat - am avut un CExN la Parlament şi încercam amândoi să înţelegem de ce a apărut această ştire total mincinoasă, fără nicio legătură cu realitatea. (...) Tot weekendul noi am fost împreună - cu doamna Dăncilă, cu câţiva colegi din guvern, am discutat foarte mult despre legea salarizării şi despre autostrăzi. Am fost în afara Bucureştiului şi am venit împreună. (...) Am urmărit cu atenţie şi am mai încercat să fac legătura cu alte ştiri total mincinoase. De asemenea, am făcut legătura şi cu cuvintele preşedintelui: 'Salariile le-am crescut până le-am micşorat"; dar ce era mai important, era după aceea: 'Asta provoacă instabilitate în România'. Informaţia că vezi Doamne sunt tensiuni între mine şi doamna Dăncilă a avut alt scop - să se ducă în exteriorul ţării - că în România o să apară din nou instabilitate politică, ca ambasadele să dea mai departe informaţia", a susţinut preşedintele PSD.

Potrivit acestuia, dincolo de faptul că este "mincinoasă", ştirea este şi "iresponsabilă", pentru că încerca să acrediteze ideea că în România totul este instabilitate, că totul merge rău, că totul este nesigur şi că există un singur om care ţine lucrurile sub control, şi anume, preşedintele Iohannis.

Dragnea a reafirmat că este "foarte mulţumit" de activitatea prim-ministrului şi a Guvernului.

"Şi noi nu facem o guvernare de vitrină, de spectacol, noi acţionăm în profunzime. E adevărat, unii se pregătesc de prezidenţiale, în timpul ăsta noi schimbăm România. Unii acţionează electoral, noi acţionăm fundamental şi în profunzime. (...) Nu stăm să răspundem la aceste minciuni şi la alte multe inepţii aruncate în spaţiul public de aşa-zişi analişti sau specialişti, economişti din opoziţie, pe noi ne interesează, măsură cu măsură, ca lucrurile să înceapă să se îndrepte", a arătat liderul PSD.

El a dorit să precizeze că regretă o serie de declaraţii ale şefului statului la adresa PSD. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.