Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că "o coaliţie responsabilă" care înţelege "nevoia modernizării legislaţiei" în domeniul securităţii naţionale este un scenariu pe care şi-l doreşte şi are speranţa că va deveni realitate.

"Securitatea naţională este o temă atât de importantă încât ea nu poate fi ocupată de o singură instituţie. De aceea, şi în Constituţie, toate instituţiile mari au un rol în asigurarea securităţii naţionale începând de la preşedinte, la CSAT, la Parlament, la Guvern şi la entităţile de specialitate, armată, servicii şamd. În acest sens, cred că este important să înţelegem că orice demers făcut de vreuna din aceste părţi pentru a schimba sau a îmbunătăţi cadrul general are nevoie de colaborarea tuturor celorlalţi", a precizat Iohannis, cu privire la demersul Parlamentului de înfiinţare a unei comisii speciale de modificare a legilor în domeniul securităţii naţionale.

În opinia sa, se pot imagina două scenarii privind acest demers de înfiinţare a unei comisii parlamentare speciale.

"Un scenariu ar fi ca un PSD dornic să ocupe toate instituţiile statului, să le acapareze, să forţeze schimbări ale legislaţiei în domeniul securităţii naţionale în sensul unui control politic, fără să colaboreze cu Preşedinţia, fără să colaboreze cu CSAT, fără să colaboreze cu armata, cu serviciile. Acesta este un scenariu prost. Alt scenariu: o coaliţie responsabilă care înţelege nevoia modernizării legislaţiei în domeniul securităţii naţionale se apucă să lucreze pe aceste teme foarte importante, colaborează cu preşedintele, cu Preşedinţia, cu CSAT, inclusiv cu reprezentanţii serviciilor vizate şi, în final, se obţine ceea ce ne dorim cu toţii - o legislaţie modernizată, europeană, care într-adevăr conduce la un cadru care permite o securitate naţională modernă, care permite să spună cetăţeanului: 'Da, statul român este capabil şi are toate instrumentele şi legislaţia aferentă pentru a vă apăra aşa cum vă doriţi cu toţii'. Acesta este scenariul pe care mi-l doresc şi am speranţa că acest al doilea scenariu de colaborare va deveni realitate", a spus şeful statului, la Parlament.



El a precizat că nu ar fi de acord cu scoaterea serviciilor de sub autoritatea Preşedinţiei şi a CSAT.

Preşedintele Iohannis a menţionat că nu a fost contactat pentru a colabora la îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul securităţii naţionale.

"Până acum nu a fost nimeni contactat, dar bănuiesc că după ce se înfiinţează comisia specială se vor apuca să-şi noteze care sunt partenerii importanţi în aceste discuţii", a arătat şeful statului. AGERPRES/(A - autori: Mădălina Cerban, Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.