COD GALBEN: 20-10-2019 ora 21 Intre 21:30 si 00:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parlamentele naţionale ale ţărilor membre B9 au de jucat un rol specific în domeniul securităţii şi apărării, ca instituţii cu rol specific, a declarat miercuri preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cu prilejul primului Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9).

"Este primul summit parlamentar în formatul Bucureşti 9 şi sunt convins că din dialogul nostru vom extrage concluzii utile cu privire la ameninţările şi provocările de securitate actuale. Contribuţia noastră, a parlamentarilor, este absolut necesară, având în vedere mai ales rapiditatea cu care se modifică mediul de securitate în care trăim şi impredictibilitatea acestuia. Dezvoltarea mediului de securitate se face printr-o abordare cuprinzătoare, dar şi nuanţată în acelaşi timp. Aceasta presupune o înţelegere unitară a diversităţii acestui fenomen, numai aşa putem acţiona împreună în vederea menţinerii securităţii noastre. B9 nu este o formă de regionalizare a securităţii. Ea nu urmăreşte crearea de grupuri de interese în cadrul NATO sau în UE, ci este o modalitate de a coagula contribuţia specifică a ţărilor participante şi experienţa şi expertiza precum şi pe capacitatea de a utiliza cât mai eficient mecanismele şi resursele aflate la dispoziţia lor", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.


Potrivit acestuia, din momentul lansării, formatul B9 a produs rezultate pozitive, dovedindu-şi valoarea adăugată şi gradul înalt de relevanţă în cadrul mediului de securitate.

"Apreciez oportunitatea oferită acum de a continua dezbaterile miniştrilor de externe în formatul B9 din toamna anului trecut, precum şi pe cele ale miniştrilor apărării în luna martie a acestui an. (...) Salut încă odată lansarea dimensiunii parlamentare a acestui format, pentru că parlamentele naţionale care au o legătură specifică cu cetăţenii au de jucat un rol specific în calitate de instituţii cu responsabilităţi semnificative în domeniul securităţii şi apărării, Parlamentul contribuie în mod substanţial la asigurarea adoptării deciziilor necesare la nivel internaţional. De asemenea, parlamentele promovează instrumente vitale de securitate şi ajută la realizarea unei înţelegeri comune a aspectelor de securitate, având în vedere faptul că toţi trebuie să ne adaptăm la realităţile strategice actuale. În acest context, doresc că reconfirm că Parlamentul Romaniei acordă sprijin deplin activităţilor guvernului legate de securitatea naţională. Cel mai bun exemplu este angajamentul privind continuarea alocării procentului de 2% din PIB pentru apărare. Acest buget permite guvernului să îndeplinească angajamentele României în cadrul NATO referitoare la fonduri, contribuţii şi capabilităţi. Permite totodată continuare programelor noastre de înzestrare a sectorului apărării şi îndeplinirea misiunilor forţelor armate atât în plan naţional, cât şi internaţional. Cel mai important lucru alocarea procentului de 2% din PIB pentru apărare ne permite să ne pregătim pentru situaţii neprevăzute, având în vedere evoluţiile mediului de securitate din flancul estic al Alianţei", a arătat Liviu Dragnea.

 


El a subliniat că organizarea Summit-ului B9 oferă prilejul transmiterii unui mesaj unitar şi coerent referitor la întărirea flancului estic al NATO în pregătirea Summit-ului NATO de la Bruxelles, în iulie 2018.

Principalele subiecte aflate în dezbatere astăzi, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor, corespund de fapt principalelor probleme care privesc ţările noastre, dar şi de asemenea care privesc şi NATO şi UE.

"Respectarea legislaţiei internaţionale în domeniul securităţii este o necesitate, violarea acesteia afectând grav echilibrul de securitate şi capacitatea noastră de a acţiona în calitate de furnizori de securitate. Sprijinim pe deplin procesul de adaptare permanentă a NATO la provocările actuale. Trebuie sa fim pregătiţi să asigurăm apărarea teritoriilor şi popoarelor noastre. România, ca naţiune cadru a prezenţei înaintate în partea sudică a flancului estic, susţine o acţiune coerentă şi unitară a tuturor aliaţilor şi partenerilor săi, România acordă o însemnătate majoră implementării deciziilor luate în cadrul Summitului de la Varşovia pentru întărirea măsurilor de apărare şi descurajare pe flancul estic al Alianţei, inclusiv în zona Mării Negre. Considerăm că profilul regiunii Mării Negre este esenţial pentru agenda NATO", a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a reafirmat că, din perspectiva României, creşterea prezenţei la Marea Neagră prezintă o importanţă deosebită, aceasta fiind concretizată până în prezent printr-o serie de măsuri vizând intensificarea cooperării in domeniul terestru, aerian şi maritim.

"În continuare, pe fondul schimbărilor substanţiale ale mediului de securitate, România consideră necesară intensificarea eforturilor NATO de întărire a securităţii maritime, cu scopul de a transforma bazinele maritime de la frontiera Alianţei Marea Neagră - Marea Mediterană şi Marea Baltică într-o o zonă de stabilitate. O legătură transatlantică puternică rămâne esenţială pentru securitatea euroatlantică. Salutăm angajamentul militar sporit al SUA faţă de securitatea şi apărarea Europei, inclusiv creşterea semnificativă a finanţării pentru anul 2018 a Iniţiativei europene de descurajare Viitorul summit NATO constituie o ocazie de a reafirma soliditatea legăturii transatlantice şi hotărârea tuturor aliaţilor de a acţiona uniţi şi în mod hotărâtor pentru a răspunde tuturor a ameninţărilor actuale indiferent de unde ar veni ele. Obiectivele României trebuie să vizeze abordarea unitară a componentelor destinate întăririi posturi de apărare şi descurajare pentru flancul estic, dezvoltarea unor aranjamente coerente de comandă şi control pentru prezenţa avansată aliată din regiune, creşterea prezenţei maritime aliate în Marea Neagră, întărirea apărării întregului continent european prin dezvoltarea unei serii de strategii privind dislocarea forţelor şi capabilităţilor Alianţei. (...) Gestionarea mediului de securitate actual, marcată de un grad înalt de predictibilitate, necesită un sprijin parlamentar major. Din această perspectivă, discuţiile la nivel parlamentar asupra problematici extinse abordată pe parcursul acestui summit vor contribui la întărirea unei înţelegeri comune a temelor de interes reciproc, dar şi al armonizarea poziţiilor noastre şi la stabilirea abordărilor viitoare", a mai spus Liviu Dragnea. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Irina Giurgiu, Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.