Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri, la Piteşti, că legile securităţii naţionale trebuie să fie modificate în primul rând pentru că nu mai răspund cerinţelor actuale.

"În ceea ce priveşte legile securităţii naţionale, dacă cineva crede că nu ar trebui să le modificăm, pentru a păstra protocoale sau măcar spiritul protocoalelor, pentru a permite în continuare implicarea unor instituţii care nu au bază legală sau profesională în actul de justiţie, pentru a permite ca anumite instituţii din acest domeniu să întreprindă nişte acţiuni care nu au nicio legătură cu competenţele şi atribuţiile lor, să fie sănătos. Noi am spus că vrem să le modificăm în primul rând pentru că sunt vechi", a declarat Dragnea în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele PSD a adăugat că a avut deja o discuţie pe acest subiect cu directorul SRI, Eduard Hellvig, care s-a declarat de acord cu ideea modificării legislaţiei, iar în continuare preşedinţii comisiilor de specialitate din Parlament vor solicita propuneri din partea serviciilor de informaţii.

"În ceea ce priveşte consultarea, eu am avut o discuţie mai demult cu directorul SRI, Eduard Hellvig, pe acest subiect şi dumnealor doresc ca aceste legi să se modifice. Nu am avut o discuţie cu domnul Predoiu (directorul interimar al SIE, Silviu Predoiu - n.r.), dar sunt convins că şi dumnealor vor să se modifice", a spus Dragnea.

În opinia sa, orice discuţie pe această temă trebuie să aibă în vedere în primul rând securitatea naţională.

"Noi ne gândim în primul rând la securitatea naţională. Dacă cineva vrea, şi nu mă refer neapărat numai la preşedinte, dacă cineva vrea să înceapă să arunce fumigene pentru a abate atenţia de la motivul principal pentru care vrem să modificăm aceste legi, eu le spun că nu au nicio şansă, nu ne abatem. Se va discuta cu toate instituţiile care acţionează în domeniu, pentru a avea o legislaţie modernă şi clară. Asta doreşte toată lumea. Iar în ceea ce priveşte dorinţa Cotroceniului de a se implica în această dezbatere şi elaborare, avem toată deschiderea", a declarat liderul social-democrat.

Întrebat dacă ar fi de acord ca preşedintele să fie eliminat din procedura de numire a şefilor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale, Dragnea a răspuns că nu.

"Cred că ar trebui să existe o abordare unitară, un studiu atent al Constituţiei, adică poate la toate serviciile, la toate structurile, toate instituţiile care au şi activitate de culegere de informaţii ar trebui să fie aceeaşi procedură: preşedintele propune, Parlamentul aprobă, aşa cum e la SRI, de exemplu", a precizat preşedintele PSD.

Liviu Dragnea a avut miercuri, la Piteşti, o întâlnire cu structurile de conducere ale organizaţiei judeţene a PSD, cu parlamentarii şi cu aleşii locali din Argeş. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.