Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi consideră că ''revoluţia'' sporurilor din Sănătate este o măsură "populistă, haotică", cu consecinţe asupra desfăşurării actului medical.

"Inechitatea şi haosul pe care le-au produs iniţiativa doamnei Olguţa Vasilescu şi Guvernul PSD privind salarizarea în Sănătate vor avea costuri pe termen lung asupra desfăşurării actului medical. Creşterile salariale din Sănătate produc 'angajaţi de mâna a doua', ale căror salarii au fost ciopârţite prin lege, fără niciun fel de explicaţie sau logică şi se bazează pe o intoxicare publică masivă despre dimensiunea creşterilor salariale. Propaganda pesedistă supraestimează creşterea pentru a amplifica presiunea publică pe medici şi pentru a crea o falsă imagine a mulţumirii din sistem", a spus Buşoi.

Potrivit acestuia, problemele salarizării din Sănătate, aşa cum apar acum prin anumite proteste ale unor categorii de angajaţi, reprezintă doar "vârful icebergului".

"Ca să fie clar cât de mare este haosul din sistem şi intoxicarea pesedistă: sunt multe cazuri de personal medical - asistenţi care au studii superioare - care nu au primit nici măcar 25%, care să compenseze trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat - rezultatul fiind o scădere masivă a salariilor", spune Buşoi, potrivit unui comunicat.

În opinia sa, poziţia Ministerului Muncii şi a Guvernului faţă de angajaţii din Sănătate a fost "jignitoare".

"Argumentaţia publică total neadevărată şi poziţiile denigratoare ale ministrului Muncii la adresa biologilor şi biochimiştilor din sistemul sanitar arată lipsa de cunoaştere a importanţei acestor categorii. Pasarea cartofului fierbinte la managerii de spitale, pentru compensarea pierderilor, arată necunoaştere şi disperare. Niciodată nu s-au plătit salarii din veniturile proprii ale spitalelor, iar astăzi sunt foarte puţine spitalele din ţară care pot suplimenta din aceste venituri salariile angajaţilor care primesc mai puţini bani odată cu revoluţia sporurilor. Tot acest haos ar fi putut fi evitat dacă ar fi existat o minimă cunoaştere a realităţilor din sistemul de sănătate la nivelul Ministerului Muncii, dacă ar fi existat mai puţin populism şi heirupism şi mai mult bun simţ", a adăugat Buşoi. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.