COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala local și temporar - ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Buzău, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Dâmboviţa, Județul Teleorman; COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala local - ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Suceava, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Vaslui; COD GALBEN: 16-11-2019 ora 23 Intre 23:20 si 05:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55-65 km/h, iar la munte 75-90km/h in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România are o contribuţie esenţială la securitatea frontierelor UE, fiind printre cei mai importanţi contributori la activitatea Agenţiei FRONTEX, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, la Viena, la Conferinţa ministerială ''Forumul Salzburg - Procesul Viena''.

Potrivit unui comunicat al MAI transmis vineri AGERPRES, principalele teme de pe agenda Conferinţei ministeriale "Forumul Salzburg - Procesul Viena" au fost securitatea internă a Uniunii Europene, politica de azil şi migraţie, întărirea securităţii frontierelor externe în contextul noilor provocări şi combaterea extremismului şi a terorismului.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a subliniat, în cadrul conferinţei, importanţa pe care România o acordă realizării unui spaţiu sigur pentru cetăţenii europeni.

"România are o contribuţie esenţială la securitatea frontierelor UE, fiind printre cei mai importanţi contributori la activitatea Agenţiei FRONTEX, având un rol esenţial în asigurarea securităţii frontierelor europene pe trei paliere: furnizor de expertiză, resurse umane cu înaltă calificare şi echipamente tehnologice de ultimă generaţie. Vreau să accentuez importanţa cooperării regionale, în actualul context de securitate, şi rolul Forumului Salzburg pentru consolidarea parteneriatului între agenţiile de aplicare a legii din statele sale membre, în vederea sporirii gradului de siguranţă a cetăţenilor lor şi, implicit, a întregii regiuni", a afirmat Carmen Dan, citată în comunicat.

O altă temă abordată la Conferinţa ministerială a fost legată de Procesul Viena, vizând armonizarea politicilor şi priorităţilor statelor membre ale Uniunii Europene care au deţinut, deţin sau vor prelua preşedinţia Consiliului UE.

Totodată, Carmen Dan a avut o întâlnire bilaterală cu omologul austriac, Herbert Kickl, precum şi întrevederi cu miniştrii participanţi la reuniune şi cu şefii organizaţiilor europene prezente.

România, în calitatea sa de deţinătoare a preşedinţiei Forumului Salzburg, va organiza la Bucureşti, pe 14 şi 15 iunie, Conferinţa ministerială a Forumului.

Ţara noastră deţine, prin Ministerul Afacerilor Interne, preşedinţia Forumului Salzburg, având un mandat de 6 luni preluat în ianuarie 2018, care durează până în luna iunie a acestui an.

Forumul este un mecanism regional de consultări politice şi cooperare multilaterală între statele din Europa Centrală şi de Est, înfiinţat la iniţiativa Austriei. Din Forumul Salzburg fac parte Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia, mai menţionează MAI. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Foto: (c) www.comunicare.mai.gov.ro 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.