Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Executivul a adoptat, joi, o hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru consolidarea şi modernizarea stadionului Giuleşti "Valentin Stănescu", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

"În şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptată o hotărâre de Guvern prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea şi modernizarea stadionului Giuleşti "Valentin Stănescu", realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii", a spus Barbu, într-o conferinţă de presă.

 


El a arătat că în urma lucrărilor de modernizare şi consolidare stadionul Giuleşti va avea o capacitate de 14.000 de locuri pentru spectatori, din care 75 de locuri rezervate pentru persoanele cu dizabilităţi.

De asemenea, Barbu a indicat faptul că stadionul va avea o suprafaţă desfăşurată de 40.491 metri pătraţi.

El a precizat că durata de realizare a obiectivului este de 21 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 121.130.000 lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat din bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor - care, prin Clubul Sportiv Rapid, este şi beneficiarul obiectivului de investiţii. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Liliana Iordan, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.