COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Întâlnirea de la Palatul Victoria pe tema descentralizării la care au participat premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi mai mulţi miniştri de linie a luat sfârşit joi seară, după mai bine de trei ore de discuţii.
La sediul Guvernului au fost prezenţi, printre alţii, vicepremierii Paul Stănescu şi Graţiela Gavrilescu şi miniştrii Olguţa Vasilescu, Carmen Dan, Eugen Teodorovici, Valentin Popa, George Ivaşcu, Petre Daea şi Ioana Bran.
Anterior reuniunii de la Palatul Victoria, Liviu Dragnea a declarat, tot joi, la Focşani, că procesul de descentralizare sectorială este întârziat, menţionând, în context, că în programul de guvernare al social-democraţilor este inclus acest deziderat şi că miniştrii din Guvern trebuie să lucreze şi în această direcţie.
El a precizat că va avea joi o întâlnire cu miniştrii pe tema descentralizării şi că discuţia nu va fi una complicată.
"Aceşti miniştri, membri ai Cabinetului României, când au acceptat să fie miniştri şi-au asumat tot programul de guvernare, absolut tot ce scrie în programul de guvernare, unde la loc de cinste este descentralizarea. Or, eu nu mai accept ca, după atâta timp, tot funcţionarii din ministerele respective să le pună în faţă nişte materiale care să conţină, de fapt, un şir întreg de argumente de cum şi de ce nu trebuie făcut. Şi atunci, ei au două variante foarte simple: ori susţin în continuare programul de guvernare pe care l-au asumat şi dau drumul la descentralizarea sectorială pe fiecare minister pe care îl conduc, ori, dacă nu îşi asumă programul, nu mai pot sta în guvern, ca miniştri", a afirmat Dragnea.
Preşedintele PSD a adăugat însă că este "sigur" că toţi miniştrii au înţeles importanţa procesului de descentralizare şi că se vor implica în acest proiect. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |