Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a inaugurat, vineri, seria unor viitoare dezbateri cu tema "Conferinţele miniştrilor", cu prelegerea "România. Şanse şi perspective" susţinută de fostul ministru al Afacerilor Externe Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu a punctat faptul că astăzi trăim un moment de inflexiune la nivel european şi euro-atlantic "cam de nivelul anilor 1917 - 1918", când din punct de vedere al răspunsului României au existat, în opinia sa, trei categorii de factori, respectiv "o identitate naţională cât se poate de clară, care dorea apropierea de Occident, un popor care dorea să fie o naţiune-stat şi elite politice capabile să folosească fereastra de oportunitate".

Azi ne aflăm, potrivit fostului şef al diplomaţiei române, de asemenea, în situaţia în care se reconsideră proiectul european în sensul reîntregirii sale, "poporul român doreşte să fie în Occident - niciodată nu a scăzut sub 60% aspiraţia pro-Vest a românilor".

În privinţa elitelor de astăzi care ar trebui să folosească această oportunitate, Cristian Diaconescu crede că dacă am fi luat cinci valori incontestabile din România, "mai ales din zona culturală, artistică şi i-am fi ajutat instituţional să vorbească ei în numele României, şi nu diverşi nominalizaţi politic, probabil că am reuşi ceva mai bine".

"Brâncuşi a devenit genial abia după ce a fost înţeles şi explicat. În vama americană înainte de a fi înţeles şi explicat, sculptura sa era import de piatră", a afirmat diplomatul.

Cristian Diaconescu a mai afirmat pentru presă că astăzi nu se reuşeşte depăşirea orizontului festivist, "un amestec de aniversare şi comemorare care (...) nu ne ajută pentru ceea ce înseamnă proiectarea unei imagini a României. În continuare România trebuie făcută cunoscută, demersul pro-activ trebuie să existe şi să fie cât de dinamic".

Rectorul UVT, prof. Marilen Pirtea, a punctat că această nouă serie de conferinţe vine în completarea acţiunilor care au avut deja loc sau sunt în derulare, în cadrul cărora personalităţi marcante din ţară şi străinătate discută cu studenţii, cu masteranzii sau cu celelalte categorii de tineri şi cadre didactice ale universităţii.

"După seria 'Ambasadori la UVT', de această dată, creăm o legătură directă pentru comunitatea noastră academică, dar şi pentru cei din afara UVT, cu foşti şi actuali miniştri, membri marcanţi ai vieţii publice, diplomaţi, specialişti în activitatea lor profesională. Suntem în an aniversar, astfel că discuţiile cu miniştri se vor axa pe România de mâine, în Anul Centenarului", a afirmat Marilen Pirtea.

La întâlnirea de vineri a participat şi fostul ministru al Afacerilor Externe Teodor Baconschi. AGERPRES/(A, AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: (c) Universitatea de Vest din Timisoara / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.