Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul premier Victor Ponta neagă acuzaţiile liderului PSD, Liviu Dragnea, referitoare la formarea primului guvern USL.

''1.Am primit de la Traian Băsescu mandatul de a forma Guvernul în seara de vineri 27 Aprilie! Am mers ulterior la Guvern unde am avut o discuţie protocolară cu Mihai Răzvan Ungureanu şi pe urma acasă. 2 Sâmbătă 28 Aprilie am plecat împreună cu Crin Antonescu şi Daniel Constantin la Braşov unde am avut un meeting electoral care fusese deja programat! Pe drum le-am spus celor doi că am în minte să păstrăm structura guvernului anterior - şi după alegerile din iarnă să schimbăm totul pentru 4 ani! Deci Crin a fost cu mine toată ziua (...) 3. Am stabilit sâmbătă la Braşov cu Crin şi Daniel să ne vedem duminică la casa socrului meu de la Cornu unde aveam condiţii de discreţie! Asta i-am spus şi lui Liviu Dragnea - toţi au fost de acord'', a scris Ponta, marţi seară, pe pagina sa de Facebook.

El susţine că la Cornu, unde s-a discutat despre structura guvernului, au fost Crin Antonescu, Eduard Hellvig, Daniel Constantin şi Liviu Dragnea. De asemenea, adaugă fostul premier, au mai asistat Ilie Sârbu şi Sebastian Ghiţă.

''Am discutat multe ore despre structura Guvernului - despre repartizarea portofoliilor între PSD, PNL şi PC / am stabilit doar numele a 3-4 miniştri (cei prezenţi plus Florin Georgescu la Finanţe care a fost singura mea cerere expresă şi nenegociabilă). (...) Crin mi-a spus că după ce stabilim ce ministere primeşte PNL urmează să vorbească la Partid şi să îmi facă propuneri. Nu a fost prezent nici George Maior, nici altcineva în afara de cei menţionaţi mai sus! Liviu Dragnea a stat toată ziua şi a plecat ultimul de la mine! Era foarte supărat că nu am fost de acord să fie Ministru de Interne şi că i-am cerut să rămână la Partid să îl organizeze pentru alegerile locale şi generale din acel an. (...) Dragnea l-a sunat pe George Maior (cred că şi pe Florin Coldea) să îl roage să mă convingă pe mine că el e cel mai bun la Ministerul de Interne - şi a promis că dacă îl sprijină el va face acolo tot ce vrea SRI! Maior i-a explicat că nu se bagă peste alegerile mele, că Parlamentul şi Băsescu vor aproba ce propun eu şi să aibă răbdare! L-am propus pe Ioan Rus pentru această funcţie. Ulterior la CEX PSD Liviu Dragnea a vorbit cu Radu Mazăre să ceară schimbarea lui Rus chiar Dragnea (Radu Mazăre a făcut această propunere dar eu am obţinut majoritatea la vot şi a rămas cum am propus (motiv pentru care mă urăşte Dragnea şi acum)! Suntem 8 martori la aceste momente - toţi în viaţă şi capabili să spunem adevărul! (...) L-am avertizat pe Dragnea Mincinosul că de câte ori el spune o minciună despre mine eu spun 5 adevăruri despre el'', a mai scris Ponta. AGERPRES/(AS-autor: Cristina Tatu, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.