COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 15 Intre 15:40 si 16:30 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului. in Județul Bacău, Județul Neamţ, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 15 Intre 15:40 si 16:30 se va semnala Grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie in Județul Călăraşi; COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 15 Intre 15:35 si 16:30 se va semnala Grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale din care se vor acumula 20 -30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului/vijelie. in Județul Constanta; COD GALBEN: 22-05-2025 ora 15 Intre 15:25 si 16:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 22-05-2025 ora 15 Intre 15:25 si 16:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Dolj, Județul Mehedinţi; COD PORTOCALIU: 22-05-2025 ora 15 Intre 15:25 si 16:30 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului/vijelie. in Județul Botoşani, Județul Iaşi;
Vicepreşedintele PSD Ionuţ Vulpescu a explicat, sâmbătă, decizia sa de a renunţa să candideze la orice funcţie în partid, arătând că ceea ce se întâmplă acum în PSD este consecinţa dispariţiei criteriilor de evaluare şi că totul se reduce la gradul de fidelitate faţă de lider.
"Ceea ce se întâmplă acum în PSD este consecinţa dispariţiei criteriilor de evaluare, lipsei de responsabilitate şi creşterii convingerii că, dacă ai puterea, poţi face orice, fără să răspunzi pentru ceea ce faci. Totul se reduce la gradul de fidelitate faţă de lider, indiferent cum s-ar măsura ea, fidelitatea, şi oricât de pernicioasă ar fi această atitudine (...) Am încercat, cu sinceritate şi onestitate, să înţeleg rostul acestui Congres Extraordinar al PSD, apărut din senin, organizat în grabă şi într-un mod extrem de netransparent. Sunt, încă, vicepreşedinte al partidului. Iar dacă eu n-am înţeles rostul Congresului, mă îndoiesc că membrii şi simpatizanţii noştri au reuşit să înţeleagă ceva. Nu pot fi de acord cu anatemizarea celor care, dacă nu sunt de acord cu liderul, sau cu unele decizii ale majorităţii din organismele de conducere, sunt demascaţi ca "duşmani ai partidului", care-i fac rău", a susţinut Ionuţ Vulpescu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit vicepreşedintelui PSD, formaţiunea trebuie să accepte faptul că, fiind un partid mare, vor exista platforme, diferenţe de abordare, fiindcă aşa este în toate marile partide europene, în care cei care au altă opinie nu sunt excluşi de către conducere.
Acesta a subliniat că, pentru sănătatea democraţiei româneşti stânga trebuie să existe, dar că nu poate să nu se întrebe dacă după Congresul de sâmbătă se va mai putea vorbi cu adevărat despre Partidul Social Democrat.
Politicianul a precizat că "marea mândrie" a partidului de stânga românesc, PSD, este aceea că "am devenit cel mai pro-business partid european", doar că această familie politică nu există în Europa, iar evoluţiile din partid complică relaţiile externe.
"Evoluţiile din ultima vreme ale PSD stârnesc nedumerire şi complică relaţia noastră cu Bruxellesul, care nici fără tribulaţiile partidului nostru nu este deloc lină. Rândurile de mai sus sunt explicaţia deciziei de a renunţa să candidez la orice funcţie în partid. Felul în care a acţionat conducerea partidului - cea informală, care emite ordine, ce se execută fără discuţii, nu conducerea formală, care este decorativă - a dus la golirea de conţinut a oricărei funcţii de autoritate sau executivă, începând cu miniştrii şi secretarii de stat şi terminând cu vicepreşedinţii PSD. Butaforie! De fapt, există o singură funcţie în partid, restul este figuraţie! Nu vreau să fiu alibi pentru decizii asupra cărora nu pot avea nicio influenţă, în care părerea mea, expertiza mea, nu contează. Nu sunt ipocrit, şi nici nu-mi place oportunismul!", a accentuat Ionuţ Vulpescu.
El susţine că mitul partidului cu resursă de cadre este astfel spulberat şi că "mulţi dintre cei pe care PSD i-a numit în fruntea unor ministere, ca miniştri şi secretari de stat, şefi de agenţii, după decembrie 2016, nu aveau ce căuta acolo!".
Ionuţ Vulpescu şi-a exprimat temerea că PSD este pe cale să demonstreze că "sunt şi victorii care te compromit" şi că formaţiunea nu a ştiut să gestioneze victoria obţinută în alegerile din 2016. În plus, a arătat acesta, programul de ţară, care va fi prezentat Congresului spre aprobare, este ţinut "la secret" şi că nu se ştie ce principii au stat la baza acestuia.
Senatorul a atras atenţia asupra pericolului de a eşua în câteva mari proiecte din 2018 şi 2019, cum sunt Centenarul Marii Uniri, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, programele culturale cu Franţa şi cu Comisia Europeană. Ionuţ Vulpescu a spus că poate continua proiectele iniţiate şi în care a fost implicat ca ministru al Culturii şi din calitatea de simplu membru de partid, în cadrul Senatului României şi că îşi va onora promisiunile făcute celor din mediul cultural.
În opinia politicianului, PSD continuă să traverseze o "gravă criză de identitate", prin îndepărtarea unor foşti lideri importanţi şi prin lipsa de solidaritate. Ionuţ Vulpescu consideră că excluderile şi marginalizările nu rezolvă nimic, ci doar agravează problemele, iar salvarea PSD şi viitorul ca partid depind doar de democratizarea acestei formaţiuni politice. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |