Gabriel Oprea susţine că Liviu Dragnea a ajuns preşedintele PSD "şi cu ajutorul" său şi "sprijinul UNPR".
"Am apreciat faptul că domnul Dragnea m-a numit camarad, într-o declaraţie referitoare la vecinul meu de cartier, Codrin Ştefănescu. Sigur că mă numeşte camarad! Au existat multe momente în care faptul că a apelat la sprijinul meu i-a fost de mare ajutor lui Liviu Dragnea. Acest ajutor a fost decisiv pentru destinul lui politic şi chiar personal. Poate, cândva, voi povesti în amănunt", a scris Oprea pe Facebook.
El a dat "două exemple" în care l-ar fi ajutat pe Dragnea.
"În anul 2004, când eu eram ministrul administraţiei publice, iar el preşedintele CJ Teleorman, Dragnea m-a rugat să îl ajut să devină şeful preşedinţilor de Consilii Judeţene din PSD. La acel moment, PSD câştigase preşedinţia a 17 Consilii Judeţene. Pentru că m-a rugat să îl ajut, m-am întâlnit cu ei, în sediul din Ion Ionescu de la Brad şi i-am convins să-l voteze. Aşa a ajuns camaradul Liviu să fie şeful politic al preşedinţilor CJ din partid. În anul 2015, a apelat din nou la sprijinul meu, de această dată din postura mea de preşedinte al UNPR. M-a rugat să îl ajut să fie ales preşedintele PSD, în contextul în care Victor Ponta demisionase pe Facebook. A venit la un pahar de vin la UNPR, aşa cum ştie toată presa prezentă acolo şi m-a rugat să-l sprijin. Liviu a ajuns preşedintele PSD şi cu ajutorul meu şi sprijinul UNPR. Camaradul la nevoie se cunoaşte", a mai scris Oprea.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a replicat luni afirmaţiilor lui Codrin Ştefănescu, conform cărora trebuie să explice prezenţa la petrecerile SRI, menţionând că acesta poată să ceară explicaţii de la "camaradul" lui, Gabriel Oprea.
Întrebat despre opinia lui Ştefănescu potrivit căreia trebuie să explice prezenţa la petrecerile date la sediile SRI, Dragnea a răspuns: "Cred că domnul Codrin Ştefănescu poate să ceară aceste explicaţii de la camaradul lui, Gabriel Oprea, de la asociatul lui, Gabriel Oprea, care sigur nu are legătură cu sistemul".
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat luni că preşedintele partidului, Liviu Dragnea, ar trebui să dea explicaţii în interiorul formaţiunii în ceea ce priveşte participarea la unele petreceri care au avut loc în sedii ale SRI. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dadarlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.