COD GALBEN: 22-11-2019 ora 12 Intre 12:00 si 18:00 se va semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55-65 km/h, izolat 70 km/h; la munte vitezele la rafală vor atinge temporar 80-90 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 22-11-2019 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 55 - 65 km/h. in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, a informat Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ a fost adoptat pe 6 februarie de Camera Deputaţilor.

Potrivit legii, care a fost amendată de comisii, pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării. În intervalul de la data săvârşirii contravenţiei până la data comunicării procesului-verbal de constatare, nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru lipsa rovinietei valabile pentru acelaşi vehicul.

Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA asigură accesul utilizatorilor la baza de date pentru verificarea existenţei şi valabilităţii rovinietei şi peajului.

Pe 6 februarie, deputatul PNL Lucian Bode a explicat că modificarea legislativă privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe drumurile naţionale din România s-a impus deoarece norma nu era suficient de clară, iar instanţele interpretau diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei.

"Erau sancţionaţi de mai multe ori conducători auto în intervalul în care CNAIR-ul, în situaţia de faţă, era obligat să transmită acel proces-verbal. Întârziau nepermis de mult, nu transmiteau proces-verbal şi în continuare primeau amenzi pe bandă rulantă. Instanţele erau sesizate şi de aici am pornit cu iniţiativa - foarte multe procese pe rol. Noi nu am făcut altceva decât să punem în acord această hotărâre cu legislaţia", a precizat Bode.

Legea va intra în vigoare la şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.