Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Decizia Curţii Constituţionale referitoare la OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă are ca efect imediat stoparea demersurilor PSD şi ALDE de politizare a instituţiilor şi companiilor de stat, a declarat, marţi, liberalul Ioan Cupşa.

Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de 64 deputaţi liberali.

"A fost admisă şi sesizarea de neconstituţionalitate la Ordonanţa privind guvernanţa corporativă. Practic, am reuşit, prin această sesizare de neconstituţionalitate, prin decizia Curţii de astăzi, să stopăm demersurile PSD - ALDE de politizare a instituţiilor, a societăţilor, a companiilor de stat, prin numirea sinecuriştilor de partid", a afirmat Cupşa la Parlament.

El a spus că efectul practic imediat este acela că nu se vor mai putea face numiri în temeiul acestei modificări aduse guvernanţei corporative. "Prin urmare, ne-am folosit mijloacele pe care le avem la îndemână, am reuşit din nou să-i oprim. Sigur, nu e totul perfect", a adăugat Cupşa.

Legea de modificare a OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului şi are prevederi ce contravin regimului constituţional al hotărârilor de Guvern, a decis, marţi, Curtea Constituţională. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.