Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liberalii au transmis marţi o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale a României (CCR), Valer Dorneanu, în care solicită sesizarea Comisiei de la Veneţia privind Legile Justiţiei, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

"Considerăm că, acum când sunt deduse judecăţii sesizări a căror soluţionare este vitală pentru deplina respectare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în vederea realizării depline a rolului conferit Onoratei Curţi de Constituţia României şi de lege, precum şi pentru consolidarea democraţiei româneşti, este necesar să obţineţi un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia, punct de vedere care va constitui un element de sprijin al activităţii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale", se arată în scrisoare.

Liberalii adresează preşedintelui CCR, în scrisoarea semnată de liderii grupurilor parlamentare ale PNL, rugămintea de a solicita un punct de vedere al Comisiei prin Drept şi Democraţie (Comisia de la Veneţia), arătând că aplicarea acestei proceduri este posibilă în conformitate cu modalităţile oficiale prin care poate fi cerut un punct de vedere al Comisiei şi în baza colaborării sale cu alte curţi constituţionale europene.

PNL solicită CCR sesizarea Comisiei de la Veneţia înainte de a se pronunţa asupra sesizărilor de neconstituţionalitate primite, în acord cu solicitarea exprimată recent de secretarul general al comisiei, Thorbjorn Jagland.

Liberalii reamintesc că PNL este singurul partid parlamentar care a depus sesizări privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legilor Justiţiei şi că şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat temeiuri de neconstituţionalitate.

"Avem încredere că temeiurile de neconstituţionalitate identificate atât de PNL prin experţii săi, cât şi de ÎCCJ constituie argumente solide pentru invalidarea proiectelor menţionate", se precizează în comunicat.

De asemenea, liberalii menţionează că procedura privind intrarea în vigoare a legilor rezervă dreptul preşedintelui României de a face propria analiză şi de a iniţia o nouă contestare a acestora la CCR dacă vor fi identificate noi temeiuri de neconstituţionalitate.

Potrivit PNL, modificările aduse Legilor Justiţiei reprezintă un "atac direct la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, realizat printr-o încălcare flagrantă a principiului colaborării loiale între autorităţile statului şi prin nesocotirea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor".

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că grupurile parlamentare ale liberalilor vor solicita CCR să ceară Comisiei de la Veneţia un punct de vedere faţă de sesizările de neconstituţionalitate formulate de liberali şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra Legilor Justiţiei. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.