Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Civic Maghiar şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania au semnat, luni, o luare de poziţie comună în vederea alinierii conceptelor de autonomie ale celor trei formaţiuni politice.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută alături de liderii celorlalte două formaţiuni, Biro Zsolt (PCM) şi Szilagyi Zsolt (PPMT), că există trei feluri de autonomie pe care o revendică - teritorială, locală şi culturală, despre care ar vrea să discute cu majoritatea românească în acest an al Centenarului Marii Uniri şi să fie legiferate.

"Cu majoritatea românească şi prin dialog putem găsi acele rezolvări, acele modalităţi legislative, administrative prin care dezideratele comunităţii maghiare din Ardeal, din România, pot fi îndeplinite. Vorbim de trei tipuri de autonomie: autonomie regională sau teritorială, cum se spune (...), autonomie locală pentru acele comunităţi care trăiesc în condiţii interetnice şi autonomie culturală în primul rând pentru diaspora, dar este valabil şi pentru celelalte comunităţi, inclusiv din secuime. Aceste trei forme de autonomii trebuie la un moment dat, noi spunem cât mai repede, dacă s-ar putea în 2018, discutate cu majoritatea românească şi codificate din punct de vedere legislativ", a afirmat Kelemen Hunor.

El a adăugat că pentru autonomia culturală există un proiect de lege depus în parlament, însă pentru celelalte două tipuri e nevoie de modificarea Constituţiei.

"E nevoie de o amendare a Constituţiei. Constituţia, în acest moment, nu recunoaşte o altă formă de organizare teritorială decât judeţul, comunele, municipiile şi oraşele, nu regiunile şi nu alte forme. Din acest punct de vedere, e nevoie de o amendare a Constituţiei, aşa cum am propus noi în 2013", a punctat preşedintele UDMR, care a adăugat că "e nevoie de o reformă administrativă".

El a explicat că respectivele concepte de autonomie sunt un deziderat al comunităţii maghiare încă din 1990.

"Acum 28 ani, în primul program al UDMR a fost trecut un deziderat cu care (...), indiferent ce s-a întâmplat, cu toţii am fost de acord. Aceste deziderat a apărut mai târziu şi în programele partidelor înfiinţate ulterior. (...) Noi credem că, în acest moment, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Declaraţia de la Cluj, este un moment important să reiterăm acele deziderate, să vorbim despre acele forme de autonomie care, în concepţia noastră, vor asigura cadrul instituţional pentru a păstra identitatea naţională, etnică, culturală în România, pe pământul natal şi de a contribui la dezvoltarea societăţii din România la modul general. (...) În anul Centenarului noi am propus şi propunem un dialog cu majoritatea românească, este un moment bun să vorbim despre promisiunilor de la Alba Iulia de acum 100 de ani", a subliniat Kelemen Hunor.

 

AGERPRES/(A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.