Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că au fost situaţii când şi-a iubit aproapele mai mult decât pe sine şi că el nu poate să urască.
Întrebat dacă este un om credincios, Dragnea a spus: "Da".
El a adăugat că se consideră un om de bună credinţă şi îşi iubeşte aproapele.
"Asta pot să o spun cu certitudine şi au fost situaţii când mi-am iubit aproapele mai mult decât pe mine, adică am făcut bine chiar dacă mie mi-a cauzat, sau poate dacă nu făceam binele ăla îmi era mie mai bine. Nu vreau să dezvolt asta, dar am ajutat şi o să ajut în continuare cât pot. În ceea ce priveşte iertatul, ca de obicei mă duceţi în zone de genul ăsta în care nu vreau să intru, eu nu pot să urăsc. Mulţi îmi spun că ăsta este un defect. Eu nu cred că e un defect, cel puţin nu mă macină asta şi de iertat nu pot să ţin foarte mult supărare. Am avut situaţii în viaţă, multe, în care am avut divergenţe cu tot felul de oameni, mai mici sau mai mari, şi, teoretic, eram certaţi şi după două-trei săptămâni uitasem şi m-am comportat ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, spre mirarea celorlalţi", a declarat Dragnea la Antena 3.
Liderul social-democraţilor a susţinut că a iertat mulţi oameni care i-au făcut foarte mult rău lui şi familiei sale.
"Practic, nu eu trebuie să îi pedepsesc. Iertarea supremă o dă Dumnezeu. Nu dau nici eu, nici altcineva, asta nu înseamnă că nu o să mai fie oameni care să îmi dorească sau să îmi facă rău", a afirmat Liviu Dragnea. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.