Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

 PNL a contestat la Curtea Constituţională a României (CCR) legea privind statutul magistraţilor, a anunţat joi liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

"PNL depune contestaţie la Curtea Constituţională pe legea privind responsabilitatea magistraţilor - procurorilor şi judecătorilor - bine cunoscuta Lege 303, prima dintre Legile Justiţiei marca Florin Iordache care a trecut de Parlamentul României. Scopul acestor contestaţii este de a intra odată în cadrul constituţional actele normative care ies din Parlamentul României, dar, în acelaşi timp, de a încerca să oprim atacul susţinut pe care grupul infracţional din conducerea PSD-ALDE l-a declanşat împotriva României şi când spun de atac infracţional al acestei grupări din PSD şi ALDE mă refer la tot ceea ce transmite această grupare cetăţeanului de rând, care speră că, într-o Românie în prag de Centenar, europeană şi dezvoltată, legea este aceeaşi pentru toată lumea, regulile sunt respectate de sus până jos, iar forul legiuitor al ţării se îndreaptă spre interesele celor mulţi şi nu spre interesele celor care au acaparat puterea politică", a spus Turcan, la Parlament.

Ea a susţinut că în cazul acestui act normativ sunt încălcate toate reglementările în materie de procedură şi foarte multe aspecte constituţionale.

Întrebată dacă au existat discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis, Turcan a precizat că acest demers ţine exclusiv de Opoziţie.

La rândul său, deputatul PNL Gabriel Andronache a arătat motivele contestării actului normativ la CCR.

"Prin această sesizare arătăm dezastrul în materie de legiferare pe care îl face coaliţia majoritară PSD-ALDE. (...) În mod evident, sunt încălcări care ţin de autonomia de reglementare a fiecărei Camere parlamentare în parte, de asemenea avem argumente în privinţa încălcării principiului bicameralismului, cât şi alte chestiuni care ţin de procedură. Există însă şi motive intrinseci pe care le-am invocat, care ţin de conţinutul legii, printre care încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi cel care vizează independenţa judecătorilor şi procurorilor", a spus Andronache. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.