COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, ora 10 – 9 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că independenţa justiţiei şi statul de drept nu sunt afectate de legile adoptate de Parlamentul României, cu referire la o poziţie exprimată de preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul.

"Încă de săptămâna trecută am transmis un punct de vedere către preşedintele Daul, în care noi am explicat cu argumente de ce cele trei legi adoptate nu afectează în niciun fel statul de drept, nu influenţează în niciun fel lupta împotriva corupţiei şi nu suspendă independenţa justiţiei. Mai mult decât atât, prin întâlnirea Consiliului Superior al Magistraturii, cred că, din acest punct de vedere, chiar întăreşte şi independenţa justiţiei de sfera politică. Eu rămân consecvent că cele trei legi adoptate, inclusiv responsabilitatea magistraţilor, nu schimbă direcţia României şi nu afectează statul de drept", a subliniat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR susţine că formaţiunea sa politică este amestecată în lupta politică a popularilor europeni cu socialiştii şi se arată surprins că preşedintele PPE n-a reacţionat atunci când ar fi fost afectate drepturile minorităţilor din România.

"Eu regret că Joseph Daul nu a luat o poziţie fermă când drepturile minorităţilor în România au fost afectate, dar, în acelaşi timp, eu văd că este o luptă politică normală între PPE şi stânga socialistă şi, din păcate, şi pe noi ne-au amestecat în această luptă politică. Sigur, de la Bruxelles totul se vede puţin altfel, totul se vede un pic diferit, dar eu în continuare sunt convins că aceste trei legi - şi nu vorbesc de Codul Penal, nu vorbesc de Codul de Procedură Penală, nu vorbesc de preluarea directivei - nu au afectat şi nu afectează nici statul de drept, nici independenţa justiţiei faţă de politic', a conchis Kelemen Hunor.

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a criticat joi votul din parlamentul de la Bucureşti privind modificarea legilor justiţiei, estimând că ''independenţa justiţiei din România este în pericol'', relevă un comunicat de presă al PPE.

"Astăzi este o zi tristă pentru România şi pentru toţi cetăţenii români care au protestat în stradă pentru a apăra independenţa justiţiei. Separarea puterilor în stat este un pilon al democraţiei. Sistemul de justiţie nu ar trebui pus niciodată sub control politic într-un stat membru al Uniunii Europene. Acţiunile majorităţii politice conduse de socialişti subminează statul de drept din România. Sunt simptome ale unei democraţii bolnave'', a subliniat Daul.

Potrivit acestuia, ''modificările legilor justiţiei şi amputarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt alarmante''.

Joseph Daul a adăugat că sunt în joc stabilitatea şi credibilitatea României. ''Justiţie slăbită înseamnă mai multă corupţie; mai multă corupţie înseamnă mai multă sărăcie pentru oamenii obişnuiţi. Cu un an înainte de a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, oamenii din România merită un guvern care apără statul de drept, luptă pentru o justiţie independentă şi combate corupţia', a menţionat el.

Senatul României a adoptat, în şedinţa plenului de joi, în calitate de cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. S-au înregistrat 81 de voturi 'pentru' şi 28 'împotrivă'.

De asemenea, plenul a aprobat raportul Comisiei speciale pentru legile justiţiei, care nu a adus modificări capitolului referitor la Inspecţia Judiciară, proiectul rămânând în linii generale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM, cu sediul în municipiul Bucureşti.

Printre cele mai importante modificări aduse de Comisia specială se află cea conform căreia 'plenul CSM, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele CSM, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări în vederea apărării independenţei'. AGERPRES/(A -autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.