Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 nov /Agerpres/ - Programul naţional "Campionii României în şcoală, liceu şi universitate" a fost lansat vineri, la Palatul Victoria, în prezenţa mai multor sportivi români, precum Elisabeta Lipă, Andreea Răducan, Georgeta Andrunache, Carol-Eduard Novak şi Ivan Patzaichin.

"Sportul creează modele, România are nevoie de modele. (...) Avem obligaţia, împreună, să dăm încredere campionilor de mâine", a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca.

El a precizat că acest program va fi dezvoltat în şcoli, licee şi universităţi, prin participarea sportivilor de performanţă, care vor avea întâlniri cu elevii şi studenţii şi le vor vorbi despre importanţa sportului şi a educaţiei fizice. Proiectul îşi propune să ajungă în aproximativ 2.500 de unităţi şcolare din cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

Potrivit ministrului, în prezent în România sunt în jur de 250.000 de sportivi, scopul programului fiind ca, până la sfârşitul anului viitor, acest număr să crească cu 25%.

La rândul său, Elisabeta Lipă a spus că, în prezent, în zonele rurale, copiii nu prea mai fac sport şi nu au competiţii.

"Nu este suficient doar să ne plângem că ai noştri copii nu fac sport, trebuie să-i scoatem din clase. Ce-i drept, la ora actuală, clasele I-VII au două ore de sport pe săptămână, clasa a VIII-a are o singură oră de sport pe săptămână, liceul - o singură oră (...), universităţile - anul I opţional - au o singură oră pe săptămână, restul studenţilor nici nu vor să audă de sport. (...) Avem un număr impresionant (...) de mic de sportivi de înaltă performanţă, iar rolul nostru, al campionilor, în acest proiect este de a creşte acest număr", a declarat Lipă.

Andreea Răducan a vorbit despre necesitatea întâlnirilor între marii sportivi şi copiii mici, din grădiniţe.

"Disciplina noastră într-adevăr se practică încă de la vârste fragede, de 4-5-6 ani, mai ales atunci când îţi doreşti să ajungi (...) la un nivel foarte înalt. (...) Sportul este cel mai bun ambasador al acestei ţări, recunosc că sunt mândră să fac parte din această familie", a menţionat Răducan.

La eveniment a fost prezent şi Dorin Petruţ, câştigător al medaliei de aur în finala de tir cu arcul la Jocurile Invictus 2017 cu echipa României.

"Acum zece ani eram cu un picior sfârtecat în Irak. Pentru mine s-a terminat totul - aşa gândeam. Cu toate acestea, am găsit puterea ca să mă implic în acest program - Invictus. (...) Am reprezentat ţara alături de ceilalţi veterani. Credeţi că sunt bătrân? Nu, sunt tânăr, (...) pentru ţara asta mai am un picior şi două mâini de dat, iar pentru proiectul Invictus am dat tot", a spus el.

Şi bibliotecarul Avram Iancu a vorbit despre posibilitatea depăşirii limitelor. "Există foarte mulţi posibili campioni, problema este că degeaba există aceşti posibili campioni, cât timp ei sunt în banca de şcoală, sunt pe o canapea, pe un fotoliu. (...) Limitele pot fi depăşite. Eu sunt un simplu bibliotecar şi mă bucur că am putut să arăt că prin voinţă, prin determinare (...) am reuşit să traversez înot Canalul Mânecii, în premieră pentru România, şi (...) să parcurg întregul curs al Dunării fără costum de neopren, în 89 de zile", a afirmat el.

Persoanele interesate de acest program pot accesa www.campioniiromaniei.com, platformă ce va reprezenta în premieră în România o sursă de informare şi promovare a sportivilor români, campioni olimpici, mondiali şi europeni. De asemenea, în platformă se pot regăsi date biografice şi informaţii despre performanţele campionilor României din fiecare judeţ, fotografii şi materiale video de prezentare a acestora, informaţii cu privire la federaţiile sportive, ştiri, noutăţi din domeniul sportului.

Acest program este o iniţiativă a Ministerului Tineretului şi Sportului şi va fi implementat în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Comunicaţiilor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, Direcţiile Judeţene de Sport şi Tineret, Inspectoratele Şcolare Judeţene, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi instituţii media. AGERPRES/(A - autor: Mădălina Cerban, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.