Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 nov /Agerpres/ - Liberalii vor ataca la Curtea Constituţională hotărârea Parlamentului prin care a fost modificat regulamentul Comisiei speciale privind unificarea legislaţiei în domeniul Justiţiei, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

"Astăzi (miercuri - n.r.), în Birourile permanente reunite a fost respinsă solicitarea noastră să se amâne dezbaterile şi să se solicite un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia, aşa cum este înscris şi în raportul MCV şi aşa cum au declarat şi oficialii europeni. Ne vom adresa ca grupuri parlamentare Comisiei de la Veneţia pentru a solicita un punct de vedere şi eventual pentru a se trimite o delegaţie sau o misiune în România, în măsura în care este posibil. De asemenea, vom ataca la Curtea Constituţională hotărârea Parlamentului prin care s-a modificat regulamentul acestei comisii speciale, transformată în pluton de execuţie a independenţei Justiţiei", a spus Orban, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că în comisia specială nu este o dezbatere normală şi că nu este firesc să fie anulat dreptul la opinie, dreptul la argumentaţie sau la o dezbatere serioasă.

Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni modificarea regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislaţiei în domeniul Justiţiei, astfel încât actele normative cu incidenţă asupra Justiţiei să fie modificate numai în acest for.

PNL a solicitat marţi Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului desesizarea Comisiei speciale pe legile Justiţiei cu pachetul de legi pe Justiţie şi solicitarea avizului Comisiei de la Veneţia în acest caz. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.