Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ploieşti, 22 nov /Agerpres/ - Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seară, la Ploieşti, că "este clar" că Liviu Dragnea trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

"M-aţi întrebat dacă am asistat la acel circ din faţa DNA-ului. Nu m-am uitat expres, dar a fost atât de evident în toată media, încât nu a putut fi evitat. Este clar că trebuie să demisioneze (Liviu Dragnea - n.r.), trebuia nici să nu ajungă acolo, nu să demisioneze. Cred că acest tip de circ cu victimizări şi aşa mai departe nu face deloc bine democraţiei româneşti", a spus Iohannis după ce a participat la dezbaterea "Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploieşti", organizată la Universitatea Petrol - Gaze.

În context, şeful statului a susţinut că primeşte întrebări "interesante" de la omologi de-ai săi care nu înţeleg cum tolerează românii astfel de situaţii.

"Vă daţi seama ce întrebări interesante primesc de la ceilalţi şefi de stat şi de guvern cu care mă întâlnesc aproape săptămânal în diferite locuri. Lumea nu înţelege cum s-a putut ajunge până aici şi e destul de greu de explicat cum de românii tolerează o astfel de abordare în fruntea statului. Sper să se rezolve destul de repede", a adăugat Iohannis.

Întrebat dacă se simte stânjenit când primeşte asemenea întrebări, preşedintele a negat, punctând însă că este "neplăcut" să primească întrebări referitoare la problemele penale ale celor care ocupă locul al doilea şi al treilea în fruntea statului.

"Nu mă simt stânjenit, fiindcă eu reprezint România şi reprezint toţi românii şi sunt mândru că reprezint România, dar nu pot să evit aceste întrebări. Chiar dacă găsesc explicaţii care ţin de statul de drept şi de felul cum vedem noi statul de drept, totuşi, e neplăcut să te întrebe cum e posibil ca numărul doi şi numărul trei din stat să fie implicaţi în cercetări penale", a mai spus Klaus Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Anamaria Toma, editor: Antonia Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.