Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 nov /Agerpres/ - Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, spune că Mecanismul de Cooperare şi Verificare "pare a fi o poveste fără sfârşit", el subliniind că acesta nu poate fi pus "în corelaţie" cu demersul parlamentar de reformă a Justiţiei.

"MCV pare a fi o poveste fără sfârşit, în care în permanenţă se dau aprecieri, dar se manifestă rezerve şi am sentimentul că MCV este utilizat pentru a ţine România într-o stare ingrată în contextul UE. Iar un posibil argument că această poziţie a Comisiei Europene ar putea să influenţeze mersul în Parlament al legilor Justiţiei mie mi se pare că ar fi o forţare. Noi nu ne lăsăm influenţaţi de aceste declaraţii pentru că, cel puţin în ce mă priveşte şi în priveşte ALDE, independenţa sistemului judiciar este una şi reforma sistemului judiciar este alta, ce lasă impresia că orice tentativă de a schimba ceva în domeniul judiciar, chiar şi de modificare a articolelor declarate neconstituţionale, ar fi o afectare a independenţei Justiţiei, lucru care este neadevărat. Justiţia are nevoie de o reformă şi de o ameliorare aşa cum au nevoie toate celelalte domenii ale vieţii sociale din România. De aceea putem discuta sigur despre MCV, dar în niciun caz punându-l în corelaţie cu demersul parlamentar de reformă a Justiţiei", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Varujan Vosganian.

Comisia Europeană a publicat miercuri cel mai recent raport al său referitor la etapele parcurse de România pentru a-şi îndeplini angajamentele privind reforma judiciară şi combaterea corupţiei, în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare instituit în 2007, când ţara noastră a aderat la UE, potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar.

Raportul publicat miercuri se referă la perioada care a trecut din ianuarie 2017 şi analizează în mod concret progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare a celor 12 recomandări formulate de Comisia Europeană în raportul său din ianuarie acest an din cadrul MCV.

"Am constatat progrese în unele domenii, dar mai sunt încă multe de făcut. România a pus în aplicare unele dintre recomandările noastre, dar în privinţa altora nu a realizat până acum progrese suficiente. Mă bazez pe Guvernul României să continue reformele necesare şi să evite regresul, astfel încât să putem colabora în vederea atingerii obiectivului de finalizare a MCV în cadrul actualului mandat al Comisiei", a declarat prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.