Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 nov /Agerpres/ - Comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009 va trimite o scrisoare ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, prin care îi va cere să exprime un punct de vedere cu privire la faptul că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat să se prezinte la audierile din Parlament.

"Cred că atunci când este vorba despre persoane care sunt într-o funcţie publică, sunt plătite din bani publici, este normal să colaboreze cu instituţia Parlamentului. Cred că vorbim de un principiu, cred că vorbim de respectul faţă de Parlament, faţă de autoritatea Parlamentului şi vă mărturisesc că am studiat legile de funcţionare a comisiilor de anchetă din alte ţări şi lumea nu poate să conceapă cum şi de ce cineva nu ar veni şi nu ar colabora cu Parlamentul. Este bine de menţionat că nu este vorba de comisia noastră de anchetă, vorbim de un principiu, vorbim de autoritatea şi suveranitatea Parlamentului şi de faptul că avem o decizie a CCR fără echivoc. Legea spune că ministrul Justiţiei exercită controlul ierarhic asupra procurorilor, totodată avem în Legea 303 articolul 99 care vorbeşte de nerespectarea deciziilor CCR şi a hotărârilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe asta se va baza adresa noastră", a spus preşedintele comisiei de anchetă, Oana Florea, la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că membrii comisiei vor trimite ministrului Justiţiei o scrisoare "tehnică", argumentată juridic, cu decizia CCR, cu legislaţia în vigoare, cu atribuţiile pe care le are ministrul Justiţiei, expunând faptul că procurorul şef al DNA a fost invitată de mai multe ori la comisie, dar nu a venit iar ministrul Justiţiei trebuie să decidă în consecinţă.

"Noi nu putem nici să stabilim sancţiuni, ci doar să expunem o situaţie de fapt. Decizia finală îi aparţine ministrului Justiţiei", a menţionat Florea. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.