COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 14 nov /Agerpres/ - Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat oportunitatea includerii în Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a României a provocărilor reprezentate de "statul paralel, statul ocult".

"Strategia de Dezvoltare Durabilă trebuie actualizată cu Agenda 2030 a ONU. (...) Doresc, însă, să fac referire la cea mai importantă provocare pentru România, fără de care atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă nu poate fi posibilă. Este o provocare specifică României, care, din păcate, nu a scăpat definitiv de practicile specifice regimului comunist. Nu am cuprins această provocare în strategia din 2008 dintr-un motiv foarte simplu, pentru că nu mi-am imaginat că România nu s-a desprins definitiv de trecutul ei. (...) Mă refer la ceea ce vedem astăzi cu toţii, şi anume statul paralel, statul ocult care pune sub semnul întrebării principiile democratice fundamentale, cum ar fi exercitarea puterii de către cetăţeni, prin intermediul reprezentanţilor aleşi prin vot, adică al Parlamentului, sau separaţia puterilor în stat sau ceea ce numim global statul de drept", a declarat Tăriceanu, marţi, la Palatul Victoria, la evenimentul "Pentru un viitor sustenabil.

Preşedintele Senatului a adăugat că "existenţa unui stat paralel dinamitează obiectivele de dezvoltare durabilă ale României cel puţin din două puncte de vedere".

"Mă refer, în primul rând, la abuzurile asupra cetăţenilor şi la nerespectarea drepturilor şi libertăţilor acestora. Un stat în care cetăţenii se tem, în care cetăţenii sunt ascultaţi, în care oamenii de afaceri sunt obiectul unor anchete abuzive este un stat care, evident, descurajează iniţiativa şi blochează dezvoltarea. În al doilea rând, mă refer la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. În ultimii ani constat o tendinţă îngrijorătoare de a se exercita presiuni nepermise asupra Parlamentului, cât şi a Guvernului, prin metode, unele represive, deja cunoscute şi validate: dosare fabricate, cătuşe, încercări de compromitere prin justiţie televizată, încarcerări nejustificate, în fine, folosirea diviziei presă a statului paralel. (...) Ceea ce a început ca o luptă legitimă împotriva corupţiei s-a transformat într-o luptă acerbă pentru putere (...) în care se încearcă acapararea puterii, dar prin metode nedemocratice şi ilegitime", a spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a adăugat, printre altele, că se încearcă reducerea la tăcere a unor parlamentari şi blocarea unor proiecte de lege, cum ar fi reformarea Justiţiei.

"Cu siguranţă, în aceste condiţii, capacitatea Guvernului şi Parlamentului de a-şi exercita rolul prevăzut de Constituţie este mult redusă. Discuţia despre politici publice şi strategii guvernamentale pentru dezvoltare durabilă devine fără obiect, dacă cei care ar trebui să le pună în practică şi să le adopte se tem că vor deveni şi ei ţinte.(...) Vă îndemn să reflectăm asupra acestor aspecte şi inclusiv la oportunitatea includerii lor într-o formă actualizată a Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă", a mai afirmat preşedintele Senatului. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.