Macovei spune că nu a primit nicio informație sau dosar din arhiva SIPA

 •  Politică
223 afişări

Europarlamentarul Monica Macovei reiterează că nu se va prezenta pentru a fi audiată la comisia parlamentară privind SIPA și că nu a primit nicio informație sau dosar din arhiva DGPA/SIPA.

b11f8539-c3e6-4cdd-a1c0-6a9af60cb5c7

"Am transmis Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaților și Senatului "pentru a se clarifica aspectele ce țin de desființarea Direcției Generale și Anticorupție", săptămâna trecută, că nu îmi dau 'acordul de voință' de a fi audiată, în temeiul Legii nr. 96/2006. În Decizia 611 din 3 octombrie 2017, dar și în alte decizii anterioare, Curtea Constituțională a subliniat că: 'În privința terților (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice), procedura de a obține informații demarează cu o invitație (...) În acest sens, alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 96/2006 precizează o condiție suplimentară, care ține de acordul de voință al persoanei invitate, și anume acceptarea acesteia de a fi audiată (..)' (par.125). Sigur, este posibil ca peste noapte să schimbe legea, însă în prezent acestea sunt prevederile legale", precizează Monica Macovei într-un comunicat remis marți AGERPRES.

Eurodeputatul adaugă că PSD și ALDE își continuă "planul de distrugere a justiției independente".

"O parte din acest plan este decredibilizarea justiției, a procurorilor și judecătorilor care anchetează și judecă dosare cu politicieni, a celor care susțin anticorupția și respectarea legilor. De aceea, au făcut o comisie de anchetă 'pentru a clarifica aspectele ce țin de desființarea Direcției Generale de Protecție și Anticorupție'. În loc să fie anchetați cei care au decis înființarea unui serviciu secret militarizat și subordonat exclusiv ministrului Justiției, fără niciun control din afară, cei care l-au folosit și s-au bucurat de informații și cei care l-au transformat într-un mijloc de presiune și șantajare a magistraților, așa cum relata, pe larg, presa în perioada Năstase-Stănoiu, comisia vrea să-i ancheteze pe cei care au avut curajul să desființeze un serviciu secret", afirmă Macovei.

Ea arată că a decis desființarea SIPA (DGPA) tocmai "din cauza informațiilor publice privind modul în care Rodica Stănoiu și securiștii care au condus SIPA au folosit acest serviciu pentru șantajarea magistraților".

"Pentru românii pe care îi respect, spun din nou: nu am primit nicio informație din arhiva DGPA/SIPA, nu am primit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am văzut și citit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am sustras niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat și distrus niciun hard-disk, nu am dat nimănui ordin să sustragă, să distrugă, să copieze vreun dosar din arhiva DGPA/SIPA sau hard-disk", mai afirmă eurodeputatul.

Monica Macovei mai arată că în România, ca stat de drept, "justiția trebuie făcută de judecători și procurori, nu de politicieni".

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe