Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 nov /Agerpres/ - Proiectul iniţiat de 11 senatori PNL, prin care se propune supravegherea cu brăţara electronică, echivalarea zilelor de muncă în folosul comunităţii şi executarea pedepsei în weekend ca măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, a fost adoptat tacit marţi de Senat.

Termenul de adoptare tacită s-a împlinit pe 30 octombrie, iar nota de adoptare tacită a fost citită marţi în plen de preşedintele de şedinţă senatorul Niculae Bădălău.

"Prin această propunere legislativă se urmăreşte adoptarea unui set de măsuri de executare a pedepsei cu caracter judiciar pe care judecătorul să le poată aplica pentru înlocuirea pedepsei cu executare în regim de detenţie atunci când individualizează pedeapsa cu închisoarea. Măsurile propuse sunt adecvate cadrului european în această materie şi au fost alese după analiza cadrului legislativ în domeniu al statelor membre ale UE, în special al Cehiei, Italiei, Olandei şi Belgiei", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative semnate în numele iniţiatorilor de Alina Gorghiu.

Măsurile propuse de iniţiatori sunt executarea pedepsei la domiciliu prin supraveghere cu brăţara electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii, executarea pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică, executarea pedepsei în regim mixt în zile de muncă în folosul comunităţii combinat cu zile de detenţie sâmbătă şi duminică.

Potrivit actului normativ, măsura executării la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brăţara electronică se poate aplica doar pentru pedepsele de până la trei ani închisoare şi nu poate înlocui măsura privativă de libertate pentru recidivişti şi cei condamnaţi pentru infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, infracţiuni de corupţie.

Executarea pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică se poate realiza în regim deschis de detenţie doar în centre de detenţie special înfiinţate în acest scop şi îi vizează doar pe cei condamnaţi la închisoare de până la patru ani şi sunt exceptate aceleaşi persoane ca şi la supravegherea cu brăţara electronică.

Echivalarea muncii în folosul comunităţii se realizează prin raportul de două zile de muncă la o zi de detenţie. Munca se prestează la unitatea desemnată de judecător, în regim de opt ore pe zi, indiferent de intervalul orar.

"Pentru aplicarea reglementării este necesar ca statul român să procedeze la redimensionarea sistemului de probaţiune, astfel încât acesta să ajungă la 5.000 de inspectori de probaţiune şi la implicarea comunităţilor locale în asigurarea condiţiilor pentru executarea măsurilor alternative", se precizează în expunerea de motive.

Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.