Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 2 nov /Agerpres/ - Libertatea presei este sub asediu iar atacurile asupra jurnaliştilor continuă, factorii de decizie folosind, "din ce în ce mai mult, măsuri legale şi politici restrictive pentru a exercita control politic asupra mass-media", apreciază ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, într-un mesaj video publicat de ambasadă joi, de Ziua Internaţională pentru lupta împotriva impunităţii pentru crime împotriva jurnaliştilor.

"Libertatea de expresie şi libertatea presei sunt atribute esenţiale pentru orice democraţie funcţională. Oamenii trebuie să poată discuta şi dezbate liber, să chestioneze activităţile guvernelor şi să ia decizii informate. O presă liberă este vitală pentru a avea o opinie publică activă, informată, creativă şi implicată", subliniază diplomatul.

În opinia sa, "o presă liberă este un facilitator pentru o bună guvernare, pentru democraţie, egalitate de gen şi combaterea sărăciei".

Brummell vorbeşte, pe scurt, de starea mass-media în prezent.

"Libertatea presei este sub asediu. Atacurile asupra jurnaliştilor şi lucrătorilor din mass-media continuă iar impunitatea creşte pe zi ce trece. Factorii de decizie folosesc din ce în ce mai mult măsuri legale şi politici restrictive pentru a exercita control politic asupra mass-media, iar mulţi jurnalişti sunt ameninţaţi cu arestul, detenţia şi incriminarea pentru activitatea lor", spune Brummell.

El aminteşte că "un număr din ce în ce mai mare de jurnalişti au devenit subiectul unor astfel de ameninţări în ultima perioadă" şi face referire şi la discriminarea de gen din această meserie. "Femeile care au ales să lucreze în presă au fost şi sunt victime ale unor practici precum discriminarea sexuală sau bazată pe gen, violenţă, intimidare şi hărţuire, online şi offline", mai spune el.

Paul Brummell încheie mesajul amintind de angajamentul ţării sale de a susţine libertatea presei.

"Marea Britanie şi-a asumat rolul de susţinător al libertăţii presei şi protecţiei jurnaliştilor din lumea întreagă. Suntem aici pentru #endimpunity'', afirmă ambasadorul Paul Brumell în mesajul video, care marchează Ziua Internaţională pentru lupta împotriva impunităţii pentru crime împotriva jurnaliştilor. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.