UPDATE Senat: Ordonanța privind plata defalcată a TVA, adoptată

 •  Politică
1016 afişări

Senatul a adoptat marți, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 23/2017 privind plata defalcată a TVA.

0451e365-8160-4d13-b00f-dd68c5c917ac

Plenul și-a însușit raportul Comisiei de buget-finanțe a Senatului, care a modificat OUG 23/2017 privind plata defalcată a TVA, stabilind ca această măsură să se aplice doar pentru firmele aflate în insolvență, faliment și cele care la finalul anului 2017 au datorii la plata TVA.

În favoarea proiectului au votat 54 de senatori și 45 s-au pronunțat împotrivă.

Secretarul de stat la Ministerul Finanțelor Publice Oana Iacob a afirmat că susține forma amendată a ordonanței, ceea ce presupune aplicarea obligatorie a mecanismului TVA split după data de 1 ianuarie 2018 doar pentru categoriile menționate de contribuabili și opțională pentru restul.

Senatorul Florin Cîțu a precizat că votul PNL este împotriva Ordonanței 23/2017 prin care se încearcă schimbarea unui sistem, care "aruncă o țara în aer".

"TVA split este prezentată astăzi că măsura care ar încerca sau ar trebui să elimine evaziunea fiscala. Acum aud cuvântul 'opțional' de la Guvern și de la PSD. Să elimini evaziunea 'opțional' mi se mare cam ciudat, dar în fine. (...) Îmi pare rău pentru domnul ministru (ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa — n.r.), care a aruncat această nucleară asupra economiei, nu a avut curajul să vină să și-o susțină în Parlamentul României. Ca de fiecare dată, trimite câte un secretar de stat sau nu trimite pe nimeni. Dar această măsură TVA split a fost criticată nu numai de noi, cei din Opoziție, dar și de oameni de afaceri care lucrează astăzi cu statul. (...) Deci, încercăm astăzi să schimbăm un sistem, să aruncăm o țară în aer. (...) PNL va vota împotriva acestei variante", a afirmat, în plen, Cîțu.

Senatorul Nicoleta Dinu a anunțat votul USR împotriva Ordonanței 23/2017, pentru că propune "un experiment menit să anuleze progresele și să descalifice România ca destinație pentru investiții viitoare".

"Grupul USR va vota împotriva proiectului de aprobare a Ordonanței 23/2017 și lansează către colegii din plen indiferent de apartenența la un partid sau altul să respingă aprobarea acestui proiect de lege. Ordonanța 23/2017 propune un experiment menit să anuleze progresele și să descalifice România ca destinație pentru investiții viitoare. Mărturisim că am adoptat o poziție pragmatică în cadrul comisiei de raport, încercând prin amendamentele dezbătute să ameliorăm fondul unei legi cu efecte dezastruoase asupra economiei românești și să diminuăm astfel pe cât posibil un rău iminent. Forma consolidată a proiectului de lege cu amendamentele admise rămâne totuși neconvingătoare. Efectele pozitive în privința colectării TVA vor fi modeste în raport cu pierderile anticipate privind dezvoltarea viitoare a afacerilor", a explicat Dinu.

Și senatorul Tanczos Barna s-a pronunțat împotriva ordonanței, adăugând că așteaptă de la Ministerul de Finanțe măsuri pentru combaterea comerțului ilicit.

"Varianta pe care o avem acum este clar o variantă îmbunătățită în comparație cu proiectul venit de la Guvern, care era un fel de tăvălug ce trecea prin toată economia națională și obliga firmele la o evidență complet diferită față de cea de până acum a TVA. (...) Asemenea măsuri nu împiedică comerțul ilicit cu alcool, țigări sau alte produse. Încă o dată îi împovărăm pe cei care lucrează corect. (...) UDMR nu va vota nici ordonanța și nici raportul, pentru că principiul de la care s-a plecat este unul greșit. Este bine-venită o îmbunătățire la Camera Deputaților, care trebuie să fie o respingere a ordonanței și de implementare a unor măsuri din partea Ministerului de Finanțe în vederea readucerii la lumină a comerțului ilicit", a explicat Tanczos Barna.

Senatorul PMP Traian Băsescu a susținut că "split TVA nu are ce căuta în sistemul de taxe indirecte din România".

"Cred că ne pregătim să facem o eroare cu amendamente. Guvernul ne propunea o eroare fără amendamente. Acest split TVA nu are ce căuta în sistemul de taxe indirecte din România. De exemplu, unul din argumentele Ministerului de Finanțe este diminuarea evaziunii fiscale. Oameni buni, evaziunea fiscală nu o fac firmele despre care se știe că au datorii la TVA, ci o fac firmele despre care nu se știe nimic. (...) Aș întreba Ministerul de Finanțe: câte societăți din România vor intra sub incidența split TVA? Aveți un răspuns, aveți o evaluare? A doua întrebare: câți dintre cei care vor fi obligați să se înroleze în acest split TVA sunt firme aduse la a nu-și plăti TVA-ul datorită întârzierilor rambursării TVA de către Ministerul de Finanțe. Eu cred că este o măsură pripită și fac un apel la colegii senatori care știu cât de cât ce se întâmplă în viața economică a României să voteze împotriva acestei inițiative. Nu așa se combate evaziunea fiscală, ci căutându-i pe cei care nu sunt înregistrați nicăieri", a menționat Băsescu.

Senatorul social-democrat Niculae Bădălau a declarat că ordonanța era necesară pentru "îmbunătățirea și pentru sănătatea mediului de afaceri", iar Șerban Nicolae a punctat că prin această măsură speră să se "întărească disciplina financiară".

"Dacă până acum s-ar fi luat măsurile necesare și nu am fi pe ultimul loc la colectarea TVA declarat, nu mă refer la cel evazionat, nu mă refer la cel ascuns, nu mă refer la cel mascat în diverse proceduri de optimizare fiscală cu ghilimelele de rigoare, poate nu ar fi fost nevoie de o astfel de măsură. Dar, din păcate, acumulăm an de an miliarde de euro TVA declarat și neîncasat pe procedurile actuale. (...) E foarte greu să spunem la această oră dacă măsura este una bună sau una rea, dacă va avea efecte negative sau pozitive, pentru că ea nu s-a mai aplicat. Și o variantă și cealaltă sunt la nivel de speculație. Sperăm să întărim disciplina bugetară și resursele bugetare atrase la bugetul statului la momentul când ele se datorează", a spus liderul grupului PSD, Șerban Nicolae.

Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional în acest caz.

AGERPRES/(A, AS — autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe