Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 oct /Agerpres/ - Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că România are o şansă în Uniunea Europeană de care trebuie să profite în fiecare an, arătând că o absorbţie mai bună şi eficientă în gestionarea fondurilor europene ar putea oferi sprijinul pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare în sectoare cruciale.

"România a beneficiat de oportunităţile oferite de apartenenţa la Uniunea Europeană, însă nu pe deplin. În unele domenii sunt necesare în continuare eforturi susţinute şi aici mă refer în primul rând la necesitatea creşterii ratei de absorbţie a fondurilor europene. România are o şansă în Uniune, o şansă de care trebuie să profităm în fiecare an, iar o mai bună absorbţie şi eficienţă în gestionarea fondurilor europene ne pot oferi un sprijin important în îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare a ţării noastre în sectoare cruciale, precum şi cel al infrastructurii", a afirmat Iohannis, la evenimentul "10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: de la coeziune la convergenţă", organizat la BNR.

Şeful statului a subliniat că bilanţul celor zece ani de apartenenţă la UE pentru România este unul pozitiv.

"România nu doar că împărtăşeşte, dar şi promovează activ, în interiorul Uniunii, cât şi în vecinătatea acesteia, valorile, principiile şi metodele de dezvoltare socio-economice europene. (...) Putem afirma, fără echivoc, faptul că ţara noastră, la nivelul întregii societăţi, a resimţit din plin beneficiile care decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene. Toţi aceşti ani au permis modernizarea României prin consolidarea democraţiei, îmbunătăţirea capacităţii instituţionale şi administrative şi, evident, dezvoltarea economică. De altfel, este aproape imposibil să identificăm un domeniu în care sprijinul Uniunii nu s-a manifestat", a afirmat preşedintele Iohannis.

El a menţionat că procesul de integrare a însemnat şi o participare activă a României la mecanismul decizional european.

Şeful statului a mai precizat că la zece ani de la aderare PIB-ul României aproape s-a dublat, chiar în condiţiile în care Uniunea a traversat o perioadă de criză economică şi financiară dificilă. De asemenea, el a arătat şi faptul că puterea de cumpărare a crescut cu circa 20% de la momentul aderării.

"Parcursul României spre convergenţa cu celelalte state membre şi cu media europeană se datorează, în bună măsură, beneficiilor determinate de utilizarea fondurilor structurale şi de investiţii", a adăugat preşedintele Iohannis.

Acesta a subliniat că politica de coeziune a adus valoare adăugată certă eforturilor de modernizare a României, contribuind substanţial la accelerarea creşterii economice şi la crearea de noi locuri de muncă.

"Fără politica de coeziune, efortul României de a avansa în procesul de integrare europeană ar fi fost, cu siguranţă, mult mai anevoios", a afirmat Iohannis.

El a menţionat că un raport recent publicat de Comisia Europeană arată că regiunile din statele noi membre au înregistrat, cu sprijinul Politicii de Coeziune şi a Politicii Agricole Comune, cea mai mare creştere la nivel de PIB pe cap de locuitor din Uniune, în medie cu peste 5% anual, inclusiv în cazul României.

"Se reconfirmă astfel valoarea incontestabilă a fondurilor de investiţii şi structurale în susţinerea obiectivelor de creştere la nivelul Uniunii Europene", a completat Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.