Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 oct /Agerpres/ - Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat, luni, că aplicarea split TVA vine pe fundalul unei situaţii "dramatice" în care se află România privind veniturile fiscale.

"Avem o problemă reală pe care nu putem să o tratăm nici cu dispute politice, nici sterile, nici cu băşcălie. În ceea ce priveşte veniturile fiscale, România se apropie dramatic de pragul de 25%, media europeană este 40%, iar ţările din vârful piramidei au colectări de aproape 50% - Franţa, aproape 48%, Danemarca, Finlanda, Belgia, peste 45%, până şi Bulgaria are peste 30%. Sigur că putem să facem băşcălie, sigur că putem să folosim această tribună pentru a cere demisii. Chestiunea nu aparţine doar unui singur Guvern, este o tendinţă care vine mai de demult şi ea trebuie rezolvată prin dialog politic şi efortul tuturor. Aşadar, această încercare făcută de Guvernul Tudose vine pe fundalul unei situaţii dramatice în care se află România. Aici nu este vorba doar de TVA, pentru că invocarea splitării TVA pentru rău platnici se referă şi la neplata contribuţiilor şi la plata celorlalte impozite. Este greşit să se spună că soluţia trebuie căutată numai în paradisuri fiscale", a spus deputatul ALDE, la dezbaterea pe tema split TVA din plenul Camerei Deputaţilor.

El a afirmat că ALDE nu susţine sporirea sau introducerea unor taxe.

"În legătură cu colectarea TVA, într-adevăr suntem în urma tuturor celorlalte ţări din UE. Trebuie să avem o soluţie, dar vă repet şi o spun şi colegilor care sugerau idioţenii de tipul impozitării coteţelor: nu se va face acest lucru prin introducerea unor taxe şi impozite sau mărirea unor taxe şi impozite, pentru că ele nu vor face decât să apese tot asupra celor care îşi fac datoria faţă de stat. ALDE nu este de acord cu sporirea sau introducerea unor taxe. (...) Noi, ALDE, vrem să sprijinim şi să respectăm pe cei care plătesc corect, să facem o competiţie corectă între agenţii economici şi să nu protejăm pe cei care nu plătesc taxe pentru a avea un avantaj incorect", a explicat Vosganian. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.