COD GALBEN: 25-04-2025 ora 10 Intre 25 aprilie, ora 12 – 25 aprilie, ora 21Fenomene vizate se va semnala 25 aprilie, ora 12 – 25 aprilie, ora 21Fenomene vizate COD GALBEN: 25-04-2025 ora 10 Intre 26 aprilie, ora 05 – 26 aprilie, ora 23 se va semnala intensificări ale vântului Zone afectate COD GALBEN: 25-04-2025 ora 10 Intre 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10 Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Decizia luată miercuri în coaliţia de guvernare în ceea ce priveşte split TVA este să rămână opţiunea de înscriere voluntară, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al social-democraţilor.

"În ceea ce priveşte split TVA, decizia politică luată în coaliţie este ca să rămână opţiunea de înscriere voluntară. Cei care au datoriile plătite la stat la 31 decembrie să nu fie obligaţi să intre în split TVA, să rămână doar opţiunea voluntară. De asemenea, cei care nu vor intra în split TVA un trimestru eventual urmează să ne prezinte exact propunerea finală - dacă 3 luni nu îşi plătesc TVA-ul atunci să intre în split TVA. Şi, de asemenea, pentru insolvenţă, pentru că această procedură de insolvenţă a devenit în ultimii ani o umbrelă sub care s-au ascuns toţi evazioniştii sau toţi leneşii", a precizat Dragnea, la Parlament.

Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte contribuţiile, nu există dubii: "Contribuţiile vor fi transferate aşa cum s-a spus până acum, altfel nu puteam să aplicăm în continuare Legea salarizării".

O altă temă discutată miercuri în coaliţia de guvernământ s-a referit la implicarea unor mari finanţatori. "Am discutat, de asemenea, despre un răspuns pe care Guvernul României, premierul l-a primit la o solicitare transmisă către Banca Mondială, sunt discuţii pe care le-am avut acum două - trei luni de zile despre oportunitatea de a implica în proiectele majore de investiţii din România marii finanţatori internaţionali - BM, BERD şi BEI. Ceea ce am discutat în ultima perioadă şi am convenit - cât mai multe proiecte mari de infrastructură să poată să fie finanţate, manageriate şi implementate sub coordonarea acestor mari finanţatori, pentru că sunt avantaje atât pentru statul român, cât şi pentru cei care urmează să fie beneficiarii proiectelor", a adăugat Dragnea.

Coaliţia de guvernare a mai discutat despre proiectele de lege care să fie asumate ca inţiativă parlamentară pentru a putea fi aprobate în Parlament în această sesiune, între acestea fiind parteneriatul public-privat, legile Justiţiei, Codul administrativ, Legea privind achiziţiile publice, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Totodată, conform lui Dragnea, s-a discutat şi premierul a acceptat să se desemneze un secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene care să fie alocat ori vicepremierului ori ministrului Nica şi care va avea ca atribuţii doar coordonarea Strategiei Dunării. "Suntem singurul stat din Europa care a alocat bani pe programul privind Strategia Dunării (...) şi este nevoie de o coordonare directă şi vor găsi în perioada următoare un secretar de stat pentru asta", a argumentat liderul PSD. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.