Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 oct /Agerpres/ - Ministrul demisionar al fondurilor europene, Rovana Plumb, a subliniat că va rămâne întotdeauna membră a PSD, fiind important pentru români ca programul de guvernare al partidului să fie dus până la capăt.

"Am spus clar că am luat o decizie, nu la cald, am cumpănit (n.r. - demisia din funcţie) şi, pentru că sunt un om bun de partid şi pentru că acest partid a câştigat încrederea a milioane de oameni prin programul pe care noi l-am prezentat, acest program trebuie în continuare să fie pus în aplicare. Nu am renunţat la demisie, demisia este un act unilateral şi nu mă joc şi sunt fermă în momentul în care iau o decizie. Am spus-o la începutul şedinţei CExN, mi-am menţinut-o. Vreau pe această cale să le mulţumesc tuturor colegilor şi care au fost astăzi aici şi celor de acasă care mi-au transmis mesaje şi vreau să-i rog pe toţi cei care sunt de bună-credinţă şi îşi iubesc această ţară să înţeleagă gestul nostru. Demnitatea este ceea ce ne rămâne", a declarat Rovana Plumb joi seara la finalul şedinţei CExN al PSD.

Întrebată dacă premierul Tudose a greşit atunci când i-a cerut demisia, Rovana Plumb a spus: "Eu niciodată de când sunt în PSD nu am discutat despre problemele partidului, pentru că în orice organizaţie există probleme. Întotdeauna am vorbit în partid, în forurile statutare. Nu m-am exprimat public, nu am acuzat pe nimeni. Sigur că de aceea nu mi-am exprimat punctul de vedere decât în cadrul CEX".

Aceasta a reafirmat că nu a fost chemată la nicio audiere. "Eu am fost înştiinţată de DNA că sunt în dosarul Belina prin intermediul dvs. Eram în negocieri cu Comisia Europeană, toţi reprezentanţii CE erau în sala de şedinţă a Ministerului Fondurilor Europene şi discutam despre cum putem să dezvoltăm infrastructura socială şi infrastructura rutieră în urbanul mic şi mediu pentru care am aprobat în urma negocierilor o realocare de 200 de milioane de euro. Aşa am aflat despre ceea ce s-a întâmplat. În continuare nu sunt vinovată, dar nici nu doresc să se folosească o serie întreagă de pretexte în bătăliile politice. (...) Sunt o fire luptătoare. Ceea ce s-a schimbat sunt mai mulţi factori la care nu aş vrea să fac referire în momentul de faţă, dar vreau să vă asigur că nu există o motivaţie decât politică, pentru că nu vreau şi nu mi-am dorit niciodată să punem sub semnul întrebării guvernarea. (...) Nu am vorbit de presiune politică, am spus că sunt un om de partid şi am spus că întotdeauna voi respecta ceea ce românii ne-au încredinţat prin votul lor", a spus deputata PSD.

Întrebată dacă este supărată pe premier, Rovana Plumb a arătat că "în politică nu există supărări". "În politică trebuie să-ţi vezi de drumul tău. Întotdeauna voi rămâne membră a PSD şi mă mândresc cu asta", a conchis ea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi seara că ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, şi ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi-au menţinut în cadrul CExN al partidului decizia de a demisiona. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niţă)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.