Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 sep /Agerpres/ - Senatul a adoptat, în şedinţa de marţi, OUG 52/2017 privind restituirea taxei auto, prin care se reglementează restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru maşini, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu.

"Prin ordonanţa de urgenţă se prevede restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor de bani reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, actualizate cu dobânda prevăzută în Codul de procedură fiscală, calculate de la momentul achitării taxei până la momentul restituirii efective", a explicat secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Attila Gyorgy.

Actul normativ are în vedere necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi evitarea posibilei declanşări a unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al UE.

Beneficiarii acestei ordonanţe sunt contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de OUG 50/2008, aprobată cu modificări prin Legea 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea 9/2012, şi timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de OUG 9/2013, aprobată cu modificări prin Legea 37/2014.

De prevederile ordonanţei vor beneficia contribuabilii cărora nu li s-au restituit banii până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe şi care vor solicita restituirea în scris organului central fiscal competent, până la 31 august 2018.

Plenul Senatului şi-a însuşit raportul comun al Comisiilor de mediu şi de buget şi a adoptat ordonanţa în calitate de primă Cameră sesizată cu 86 voturi "pentru". Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.