Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 sep /Agerpres/ - Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că este mulţumit de activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind de părere că acuzaţiile la adresa şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, sunt un "joc care merge prea departe".

"Da, eu am încredere în CSM, fiindcă aceste discuţii arată că există opinii diferite şi că ele se discută, mai rău ar fi fost să nu se discute nimic. (...) Da, eu sunt mulţumit de activitatea DNA şi dacă există astfel de plângeri (n.r. - privind existenţa unor acuzaţii că şefa DNA ar face presiuni la adresa procurorilor), atunci se vor rezolva cu siguranţă la CSM", a afirmat Iohannis.

El nu a dorit să comenteze demersul Laurei Codruţa Kovesi de a sesiza Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor ministrului Justiţiei.

"Eu am lucrat în inspecţie, nu în inspecţie judiciară, ci în inspecţie şcolară şi m-a făcut să stau să mă gândesc un pic ce se întâmplă în sistem. Adică nişte procurori sunt eliminaţi din DNA, fiindcă nu şi-au făcut treaba. Nu vreau să intru în detalii, poate sunt foarte buni, dar s-a decis că trebuie să-şi continue activitatea la alte parchete, or, chiar aceste persoane incriminează conducerea instituţiei de unde au fost trimişi acasă - parcă totuşi este un joc care merge prea departe", a mai spus Iohannis, întrebat dacă acuzaţiile la adresa şefei DNA afectează imaginea instituţiei.

Chestionat dacă Laura Codruţa Kovesi ar trebui să se prezinte la audierile Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, şeful statului a răspuns: "Nu cred că speţele penale trebuie să se discute în Parlament, singurul lucru în legătură cu speţele penale care trebuie să se discute în Parlament sunt încuviinţările urmăririlor penale şi acelea trebuie date". AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Antonia Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.