COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 sep /Agerpres/ - Regatul Unit va rămâne angajat faţă de apărarea şi securitatea Europei şi României după Brexit, iar Londra şi Bucureştiul vor putea face mai mult la nivel bilateral după ieşirea Marii Britanii din UE, a declarat marţi, într-un interviu în exclusivitate pentru AGERPRES, ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, aflat într-o scurtă vizită la Bucureşti.

Boris Johnson a mai afirmat că românii din Marea Britanie "nu ar trebui să fie deloc îngrijoraţi" în legătură cu situaţia lor după Brexit, deoarece "sunt membri extrem de valoroşi ai societăţii noastre" şi "am fi nebuni să îi lăsăm să plece înapoi în România", dar şi că, după ieşirea din blocul comunitar, Regatul Unit va rămâne deschis pentru persoanele "cu talent, ambiţie şi hotărâre", însă îşi va controla singur sistemul de imigraţie.

El s-a declarat de asemenea convins că Marea Britanie va avea un viitor măreţ după Brexit, dar şi că restul Uniunii Europene va avea un viitor măreţ, pentru că nu este vorba de un joc de sumă nulă, iar Londra îşi doreşte o Uniune Europeană puternică, sprijinită de un Regat Unit puternic.

Boris Johnson a avut luni o întrevedere cu şeful diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu, în contextul unui mini-turneu pe care îl efectuează în aceste zile la Praga, Bucureşti şi Bratislava, după discursul de vineri, de la Florenţa, al premierului Theresa May privind Brexit-ul.

AGERPRES: Cât de îngrijoraţi ar trebui să fie românii care lucrează şi locuiesc în Marea Britanie după Brexit?

Boris Johnson: Nu cred că ar trebui să fie deloc îngrijoraţi. Nu ar trebui să îşi facă griji, deoarece sunt membri extrem de valoroşi ai societăţii noastre. Îi iubim. Au o contribuţie uriaşă la economia Regatului Unit, la cultura britanică. Am fost primar al Londrei. Când mergi prin Londra, vezi o mulţime de magazine româneşti, români care lucrează în toate domeniile. Credem că sunt o jumătate de milion de români în Regatul Unit. Am fi nebuni să îi lăsăm să plece înapoi în România. Vrem să îi păstrăm, vrem să ne asigurăm că se simt în siguranţă şi că drepturile lor sunt protejate.

Nu am mai fost în România de mulţi ani. Dar mă bucur foarte mult să fiu aici. Mă aflu aici pentru că am vrut să vin direct de la discursul de la Florenţa al prim-ministrului (Theresa May - n.r.), în care a explicat ce vrea să facă. După Brexit, vrem să protejăm drepturile românilor în Marea Britanie. Să garantăm aceste drepturi. Şi să ne asigurăm că sunt garantate de instanţele din Regatul Unit. Însă aceste instanţe vor putea de asemenea să fie atente la jurisprudenţa, la dreptul Curţii Europene de Justiţie. Obiectivul nostru este să ne asigurăm că cetăţenii români din Regatul Unit se simt în siguranţă.

AGERPRES: Cât de dificil va fi pentru români să meargă în Marea Britanie după Brexit?

Boris Johnson: M-am ocupat de cel mai divers oraş din lume. Cred că erau 300 de limbi care se vorbeau pe străzile Londrei, inclusiv româna, bineînţeles. A fost un avantaj economic uriaş. A dus la inovaţie, la industrii noi dinamice, cum ar fi tehnologie, media, modă, orice. Asta înseamnă economia Marii Britanii. Nu ne vom închide. Dacă oameni cu talent, ambiţie şi hotărâre vor să vină, vom continua să fim deschişi. Dar vom avea un sistem pe care noi îl controlăm, nu Bruxellesul. Asta este diferenţa. Ne vom ocupa singuri de sistemul nostru de imigraţie

AGERPRES: De ce credeţi că relaţia dintre România şi Marea Britanie va fi chiar mai puternică după Brexit?

Boris Johnson: Cred că aşa va fi. Aseară am luat cina cu prietenul meu Teodor (Meleşcanu - n.r.), ministrul român de Externe. O fost o cină foarte bună. Am avut vin românesc produs de un englez pe nume Halewood. Am avut un amestec de mâncare românească şi britanică. Am decis că vrem să ne intensificăm relaţiile. După Brexit, putem facem mai mult la nivel bilateral şi putem avea un parteneriat strategic între Regatul Unit şi România. Cred că putem face mai mult pentru a coopera în privinţa apărării şi securităţii. Prim-ministrul a spus la Florenţa că angajamentul nostru faţă de apărarea şi securitatea în Europa este necondiţionat.

Este un lucru incredibil să vin în România. Am venit prima dată în România în 1988, când la putere era Nicolae Ceauşescu. Era foarte diferit. Era destul de înfricoşător. Mai era şi Securitatea. Era comunism. Transformarea din această ţară este minunată. Această transformare a fost posibilă prin puterea şi hotărârea unor oameni ca Ronald Reagan sau Margaret Thatcher, care s-au împotrivit Uniunii Sovietice. Şi am avut sfârşitul comunismului. Pot să vă asigur că Regatul Unit va rămâne angajat faţă de apărarea şi securitatea Europei şi României. O spun foarte sincer. Negocierile privind Brexit-ul nu sunt ca o tocmeală. Nu oferim ceva doar pentru a obţine un acord economic mai bun. O facem pur şi simplu.

AGERPRES: Cum vedeţi situaţia actuală a negocierilor dintre Bruxelles şi Marea Britanie? Pare că sunt puţin în întârziere.

Boris Johnson: Al treilea punct din discursul prim-ministrului a fost că noi oferim nişte bani. Este de asemenea un lucru important. Vom continua să ne onorăm angajamentele în conformitate cu cadrul financiar pe termen mediu. În timpul perioadei de tranziţie, 2020-2021, vom plăti de asemenea. Sperăm că, odată ce Marea Britanie a spus aceste lucruri, despre cetăţenie, despre bani şi perioada de tranziţie şi despre angajamentul nostru faţă de apărare, prietenii noştri din România, de la Bucureşti, vor spune că britanicii au o atitudine pozitivă, iar acum este momentul pentru noi toţi, ca europeni, să avansăm cu aceste discuţii. La Bruxelles, au împărţit negocierile în două. În primul rând, discuţiile despre cetăţenie, bani şi Irlanda de Nord. Apoi, viitorul (relaţiei Marii Britanii cu UE - n.r.). Credem că este momentul să vorbim despre viitor. Este timpul să împingem această navă pe cala de lansare şi să o trimitem pe mare. Să o punem în mişcare. Sper că discuţiile vor putea începe.

AGERPRES: Credeţi în continuare că Marea Britanie va fi mai puternică în afara UE?

Boris Johnson: Cred că vom avea un viitor măreţ, dar cred că şi restul UE va avea un viitor măreţ. Nu este un joc de sumă nulă. Poate fi o situaţie câştigătoare pentru ambele părţi. Unii sunt sumbri în legătură cu asta. Nu cred că avem motive să fim sumbri. Putem avea o Uniune Europeană puternică, sprijinită de un Regat Unit puternic. Asta vrem.

AGERPRES: Aveţi vreun regret în legătură cu faptul că Marea Britanie părăseşte UE?

Boris Johnson: Singurul lucru pe care l-aş spune este că oamenii întotdeauna fac confuzie între instituţiile UE şi marea noastră cultură şi civilizaţie europeană, care reprezintă moştenirea şi bunul nostru comun. Se face confuzie între sistemul de la Bruxelles, care a crescut în ultimii 40-50 de ani, şi Europa. Nu părăsim Europa. Nu este posibil fizic. În mod esenţial, noi, britanicii, suntem o cultură europeană. Vom face parte din Europa pentru totdeauna. Dacă este un lucru pe care îl regret, atunci este tendinţa oamenilor de a face confuzie între Comisie, Consiliul European, Curtea de Justiţie, bla-bla, şi Europa. Nu asta înseamnă Europa. Este un sistem de guvernământ, dar este un lucru diferit. Suntem pe deplin angajaţi faţă de civilizaţia europeană, faţă de cooperarea europeană, faţă de toate aceste lucruri, doar că într-un mod diferit. Acesta este mesajul crucial: poată că părăsim UE, dar nu părăsim Europa.

AGERPRES: Credeţi că acum cetăţenii britanici ar vota la fel dacă ar avea şansa?

Boris Johnson: Nu ştiu, dar mai degrabă aş crede că da. Cred că, în mod covârşitor, oamenii din ţara mea vor să meargă înainte. S-au săturat. De aceea sperăm că prietenii noştri de la Bruxelles vor începe adevăratele negocieri. Să-i dăm drumul!.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Irina Cristea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.