Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 sep /Agerpres/ - Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că ordonanţa prin care se stabileşte un plafon maxim al cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului la nivelul de 8.500 de lei este expresia unei politici represive la adresa familiei, anunţând totodată că liberalii vor ataca proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei la CCR în momentul în care va fi adoptat.

"E o ordonanţă pe care Guvernul a gândit-o superficial. E o politică represivă la adresa familiei şi la adresa creşterii natalităţii. (...) Nu doar grupul liberal a sesizat aspectele de constituţionalitate. Sunt foarte mulţi cei care le-au sesizat. Din păcate, Avocatul Poporului, prietenul PSD, nu a înaintat sesizarea noastră la Curtea Constituţională şi, evident, dacă ordonanţa va fi votată, va exista o sesizare la CCR (...). Sunt afectate indemnizaţii în plată, ceea ce nu este deloc corect. (...) A fost o ordonanţă care nu justifica deloc urgenţa, dat fiind faptul că spuneţi că sunt afectate de această măsură doar câteva sute de persoane. Eu cred că este o obrăznicie din partea Executivului să tratezi familiile ca pe asistaţi sociali. Nimeni nu stă nici la uşa PSD, nici la uşa ALDE să ceară aceşti bani, pentru că PSD sau ALDE îi au în buzunar şi doresc sau nu doresc să îi dea", a spus Gorghiu la dezbaterea proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 55/2017 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

În replică, senatorul PSD Ecaterina Andronescu a afirmat că prin ordonanţă s-a urmărit corectarea unor derapaje.

"Eu nu am văzut această ordonanţă ca fiind o lege care să plafoneze, ci care să realizeze o corectitudine în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru creşterea copilului. Banii nu sunt ai PSD, nici ai PNL, dar niciun leu nu se poate distribui decât potrivit legislaţiei pe care Parlamentul României o aprobă. Şi această lege asta vine să facă: să corecteze derapajele", a afirmat Ecaterina Andronescu în plenul Senatului.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 55/2017 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor urmează să fie votat în şedinţa plenului Senatului de lunea viitoare. AGERPRES/(A - autor: Doroteea Purcărea, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.