Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 14 sep /Agerpres/ - Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că nu se aştepta ca Vergil Chiţac, un om cu pregătire militară, contraamiral, "să fugă de pe câmpul de luptă", adăugând că demisia acestuia din partid este "un act de dezertare" faţă de cei care l-au votat.

"Voi avea o discuţie cu conducerea PNL Constanţa şi vom vedea exact despre ce este vorba, dar eu nu cred că trebuie să îi tragi de urechi pe cei care muncesc şi care sunt în dispozitivul partidului pentru unii care pleacă de pe câmpul de luptă. Nu mă aşteptam ca un om cu pregătire militară, care e contraamiral, să fugă de pe câmpul de luptă acum când începe cea mai grea bătălie cu PSD şi cu ciracii lor. Nu cunosc niciun motiv, am avut o discuţie cu domnul senator, urma să ne vedem, am auzit şi eu ca şi dumneavoastră de acest demers. Am înţeles că o să facă conferinţă de presă după ce se întoarce de la o reuniune a Adunării Parlamentare NATO la care participă din calitatea de preşedinte al delegaţiei româneşti susţinut în această poziţie de PNL, adică mi se pare foarte ciudată această chestiune", a spus Orban la Palatul Parlamentului, întrebat cum comentează plecările din PNL Constanţa a unor membri, ultimul dintre aceştia fiind senatorul Vergil Chiţac.

Orban a menţionat că nu ştie dacă senatorul Chiţac va pleca la ALDE sau în alt partid.

"Nu ştiu. El are în spate încrederea care i-a fost acordată de cetăţeni atât la alegerile pentru primăria Constanţei, când a fost candidatul PNL, şi mai avea puţin şi ieşea primar, de asemenea, acum, ca senator, a fost învestit cu votul cetăţenilor români din Constanţa care i-au acordat încrederea să ducă la bun sfârşit un mandat de senator şi să îi reprezinte în Parlamentul României. Este un act de dezertare faţă de aceşti oameni care au avut încredere în el şi care l-au votat ca şi senator al PNL", a încheiat Orban. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.