Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 sep /Agerpres/ - Femeile care beneficiază de indemnizaţia de creştere a copilului au contribuit la bugetul de stat înainte de naşterea acestuia, iar indemnizaţia este garantată prin lege, au precizat joi femeile liberale, în replică la afirmaţiile ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a declarat marţi că "nimeni din România" nu contribuie pentru indemnizaţia de creştere a copilului, menţionând că statul a optat să plafoneze această indemnizaţie la 1.800 de euro, deşi ar fi putut să o elimine complet.

"Organizaţia Femeilor Liberale îi atrage atenţia ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale că, potrivit legii, 'persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară'. Drept urmare, femeile care beneficiază de indemnizaţia de creştere a copilului au contribuit la bugetul de stat înainte de naşterea acestuia, iar această indemnizaţie este garantată prin lege", se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES de OFL.

Potrivit preşedintelui acestei organizaţii, Cristina Trăilă, guvernarea PSD-ALDE "se dovedeşte a fi total iresponsabilă".

"Ultimele declaraţii ale Liei Olguţa Vasilescu întrec orice limită! România se confruntă în acest moment cu o criză reală în ceea ce priveşte natalitatea. Declinul demografic se află în continuă creştere! În traducere: dezastru! Într-un final, vom ajunge minoritari în propria ţară. Asta înţelege PSD - ALDE din noţiunea de a fi bun român. Cum gestionează Guvernul această problemă? Intrând în război cu mamele prin portavocea numită Lia Olguţa Vasilescu, care a prezentat indemnizaţiile de creştere a copilului drept un favor acordat mamelor. Citez: 'Puteam să nu le mai dăm deloc, pentru că nimeni nu contribuie vreodată la ele' şi în acest context a atacat-o pe Gabriela Cristea, de parcă salariul acesteia ar fi plătit din buzunarul ei. O atitudine sub demnitatea funcţiei pe care o ocupă", a spus Trăilă.

Aceasta a adăugat că, în orice ţară civilizată, după o astfel de reacţie, prim-ministrul ar fi trebuit să-i ceară demisia ministrului Muncii.

"Dar să nu uităm că însuşi Tudose se declara, prin august, uşurat că Simona Halep nu a rămas însărcinată, pentru că statul ar fi trebuit să-i plătească acesteia 85% din venituri. Doi oameni lipsiţi de scrupule! Le-aş reaminti celor doi, cât şi întregii caste PSD - ALDE că, potrivit legii, femeile sunt contribuabili înainte de a deveni mame, iar persoane precum Gabriela Cristea şi Simona Halep au umplut visteria statului din care dumnealor îşi primesc salariile de demnitari. Un singur sfat am pentru cei doi: doamna Lia Olguţa Vasilescu şi domnule Mihai Tudose, plecaţi acasă! Este evident că nu puteţi gestiona o ţară şi că sunteţi incapabili de a face bine României şi cetăţenilor ei", menţionează liberala. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.