COD GALBEN: 15-12-2019 Intre 00:45 si 05:00 se va semnala La altitudini de peste 1600 m, intensificări ale vântului cu rafale de 80...100 km/h in Județul Bacău, Județul Neamţ, Județul Vrancea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 sep /Agerpres/ - Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri că nu crede că Ungaria va strica relaţiile diplomatice cu ţara noastră, în contextul în care autorităţile ţării vecine au declarat că nu vor mai susţine România în procesul de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

"Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal relaţiile diplomatice cu noi şi interesele economice comune, pentru că nu numai noi avem interese economice în Ungaria, şi domniile lor au aici. Nu cred că vom ajunge acolo", a spus premierul, la Antena 3.

Întrebat de conflictul "alimentat" de Budapesta, Mihai Tudose a replicat: "Cred că îl alimentăm şi noi discutând despre aşa ceva. E vorba aia, cu băgatul băţului prin gard. Ei ne-au spus ceva, noi ne ducem un pic mai sus, ei vin mai peste, noi mai spunem ceva, ca ei să poată să iasă să apere cei 2 milioane de cetăţeni care nu ştiu ce le facem noi. Nu le facem nimic. Ştiţi foarte bine, au toate drepturile posibile".

Şeful Guvernului a adăugat că întreaga situaţie tensionată diplomatic este rezultatul unei interpretări greşite. "Eu nu cred că statul ungar va juca la un asemenea nivel şi cred că de fapt este o interpretare un pic eronată", a spus Tudose. El a apreciat că respectiva situaţie care a dus la reacţia Ungariei este "o problemă şi în justiţie, şi o greşeală de comunicare şi o greşeală de abordare a Consiliului Local".

"România este exemplu în lume în ceea ce priveşte toleranţa şi religioasă, şi etnică şi de orice natură. Şi asta o ştie toată lumea", a punctat şeful Executivului.

Autorităţile ungare au anunţat miercuri că au suspendat sprijinul acordat României la aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Ministerul român al Afacerilor Externe precizând că reacţia statului vecin "contravine mesajelor de deschidere recente".

"În ceea ce priveşte conexarea situaţiei Liceului Romano-Catolic de la Târgu Mureş de alte subiecte, precum sprijinul acordat aderării României la OCDE, aceasta este complet inadecvată, inamicală şi contraproductivă", arată MAE într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, România îndeplineşte criteriile pentru aderarea la această organizaţie, fapt recunoscut de parteneri, inclusiv de Ungaria, care a exprimat recent intenţia de a susţine candidatura ţării noastre.

În acelaşi timp, subliniază MAE, România respinge orice fel de abordare condiţională în relaţia bilaterală.

"Autorităţile române apreciază că această reacţie a părţii ungare contravine mesajelor de deschidere şi cooperare care au marcat recentele contacte bilaterale şi îşi exprimă speranţa în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state în spiritul unei relaţii de parteneriat strategic real şi pe baza respectului reciproc", punctează Ministerul de Externe.

Miercuri, ambasadorul României la Budapesta, Marius-Gabriel Lazurca, a fost convocat de MAE ungar în urma suspendării activităţii Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, informează agenţia MTI.

Agenţia maghiară de presă menţionează că secretarul de stat Levente Magyar a transmis surprinderea guvernului ungar faţă de situaţia în care se află respectivul liceu şi a spus într-o conferinţă de presă că acţiunea autorităţilor române echivalează cu "un atac împotriva Bisericii Catolice, a minorităţii ungare, copiilor, familiilor şi procesului de restituire în România".

De asemenea, guvernul ungar şi-a suspendat sprijinul faţă de aspiraţiile României de a se alătura unor organizaţii internaţionale, cum ar fi OCDE, a adăugat secretarul de stat maghiar citat de MTI. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Antonia Niţă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.