COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 sep /Agerpres/ - Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor Ioan Munteanu a anunţat marţi în plen că Victor Ponta nu mai este membru al acestui grup şi va pierde şi funcţia de preşedinte de comisie.

"Vreau să fac un anunţ şi anume că în baza prevederilor articolului 14 din Regulamentul Camerei Deputaţilor deputatul Victor Ponta nu mai este membru al grupului PSD din Cameră. Am luat act pe data de 3 septembrie de lansarea unei noi formaţiuni politice, totodată şi ieri (luni - n.r.), când s-a adresat plenului Camerei a vorbit în numele deputaţilor neafiliaţi. Aşadar, pe această cale, cu aceste argumente, solicităm acest lucru. De asemenea, vom înainta către Biroul permanent sau comisia de specialitate şi documentele privind pierderea funcţiilor pe care le-a obţinut în această calitate", a spus Munteanu în plenul Camerei Deputaţilor.

Victor Ponta este acum preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene de la Camera Deputaţilor, funcţie pe care o va pierde ca urmare a faptului că nu mai este membru PSD. Potrivit un onor surse social-democrate, funcţia de preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene va fi preluată de Angel Tîlvăr. AGERPRES/(A- autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.